loader
Foto

Traian Vuia, inventator și lider politic

De Ziua Naţională, TVR Timișoara prezintă un documentar realizat de Ionela Gogoț în memoria lui Traian Vuia, pionier al aviaţiei mondiale şi participant activ la realizarea actului de unire de la 1 Decembrie 1918.

 

UPDATE: Documentarul este disponibil online pe TVR+.

Traian Vuia- unul dintre pionierii aeronauticii mondiale- s-a născut în Banatul Românesc în vremea când această provincie făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

Elev eminent, doctor în drept, inginer şi inventator, Traian Vuia s-a născut în anul 1872, în satul Surducu Mic. A studiat în clasele primare la Făget, apoi a urmat, la Lugoj, studiile gimnaziului superior maghiar romano-catolic. Şi-a încheiat studiile liceale cu calificativul “eminent” şi a optat pentru Universitatea Tehnică din Budapesta.

Ideile sale au prins contur la Paris, unde a început cursuri de specializare în domeniul aeronauticii. A finalizat proiectul primului său aparat de zbor în 1903, iar documentaţia pentru brevetul de inventie cu titlul aeroplan mobil a depus-o la 15 mai 1903.

Recunoscut pentru realizarea primului zbor din lume cu un aparat mai greu decat aerul, Traian Vuia s-a implicat şi în activitatea politică, prin înfiinţarea, la 30 aprilie 1918, a Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina, fiind numit preşedintele acestuia.

Cunoscător în profunzime al situaţiei din Banat şi Transilvania, el a publicat şi o broşură cu argumente solide privind dreptul românilor la autodeterminare, document care a fost pus pe masa Conferinţei de Pace de la Paris.

De Ziua Naţională, TVR Timişoara îi dedică un documentar românului care a realizat, la 18 martie 1906,  pe o distanţă de 12 metri, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Un zbor care l-a consacrat ca pionier al aviaţiei.

La TVR 3, filmul documentar Traian Vuia este programat luni, 1 decembrie, de la ora 11.00, iar la TVR Timișoara este difuzat într-o ediție specială a emisiunii "Vest Exclusiv", tot luni, de la ora 17.30. Documentarul este preluat și de TVR Internaţional, la ora 14.30 şi de TVR Moldova, la ora 17.30.


3:00 Telejurnal Regional TVR TM – mimico gestual (R)

(Reluare)

3:30 Minorităţi în limba maghiară (R)

(Reluare)
 
Pregătirea pentru

Pregătirea pentru "corpul de vară" | VIDEO

publicat: joi, 18 aprilie 2024

Mai e puțin până la debutul sezonului estival, iar sălile de fitness au început să se umple de persoane dornice să arate cât mai bine în ținuta ...

TVR, premiată la PRIX CIRCOM 2024

TVR, premiată la PRIX CIRCOM 2024

publicat: miercuri, 17 aprilie 2024

Premiul Young Onscreen Talent, oferit de TVR în memoria Vandei Condurache, i-a fost acordat unui jurnalist BBC. Péter Keresztes, videojurnalist ...

De-a lungul călătoriilor pe Drumuri aproape, multe au fost destinațiile pe care le-am găsit eu, și mai multe au fost cele care m-au găsit ele pe ...

 

#tvrtimisoara