loader

2016, Bogâltin: Festivalul Naţional Concurs „Mariana Drăghicescu”

Momente speciale la Festivalul Naţional Concurs „Mariana Drăghicescu” de la Bogâltin, Caraş Severin!

 

Felicia Stoian
Cântec și poveste

 

Urmărim partea a doua a emisiunii Cântec şi Poveste dedicată Festivalului Naţional Concurs „Mariana Drăghicescu” de la Bogâltin – Cornereva, Caraş Severin.

(w235)

Ne întalnim cu gorjanca Maria Beatrice Băndoiu (Locul 2 – 2008), Stana Stepanescu (Marele Premiu – 2008), alături de tânărul acordeonist Bojidar Ciobotin, Zorica Savu şi Dumitru Teleagă.
În acest an Gala Laureaţilor şi spectacolul cu invitaţi în recital s-a desfaşurat chiar în ziua de naştere a regretatei artiste, 18 septembrie.
Au fost mai multe momente emoţionante iar unul dintre ele s-a petrecut cand preoţii Cristian Rădulescu, Daniel Staicu şi Ioan Păleanu au urcat pe scena festivalului au dat binecuvântare acestuia.

Emisiunea "Cântec și Poveste" se difuzează pe TVR 3 joi 6.10.2016 de la ora 20.00, cu reluare vineri 7.10.2016 la ora 4.30, iar pe TVR Timișoara duminică 9.10.2016 de la ora 19.00, cu reluare luni 10.10.2016 de la ora 10.30. Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv. Înregistrarea emisiunii poate fi vizionată ulterior difuzării la link-ul de la începutul paginii.


16:00 Stare de bine

- direct

17:00 Ce zice legea

 
“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

“Sarea în bucate”: Tanti Emilia din Coșteiu de Sus face din prună o vedetă | VIDEO

Ne punem din nou la drum și oprim timpul în loc la Coșteiu de Sus, în județul Timiș. Ne primește în bătătură tanti Emilia, despre care se știe ...

Chirurgia robotică, de la „instrument de marketing” la standardul viitorului | VIDEO

Chirurgia robotică schimbă enorm medicina. Ce face, de fapt, robotul și cine controlează operația? Când este chirurgia robotică cea mai bună ...

 

#tvrtimisoara