Realizator emisiunea "Satul meu"
Realizator emisiunea "Satul meu"
Am fost reporter de teren, am facut mii de transmisiuni în direct, am realizat și moderat emisiuni.
Mărturisesc sincer faptul că cea mai mare parte a facultății nu mi-am petrecut-o în bancă, ci în redacția de știri de la TVR Timișoara, unde mi-am început activitatea ca reporter colaborator.
S-a născut pe 9 august 1983. A absolvit liceul în limba slovacă „Jozef Gregor Tajovsky", din Nădlac şi apoi Facultatea de Actorie a Universităţii de Vest din Timişoara şi Facultatea de Drept şi Administraţie publică a Universităţii Tibiscus din Timişoara.
Prin adrelina transmisiunilor în direct din zone de conflict, reportaje și documentare, coordonarea jurnalelor de știri sau moderarea emisiunilor de actualitate, Cosmin a ales televiziunea cu tot ce înseamnă ea: împliniri, dezamăgiri, bucurii, tristeți, echipă și iarăși împliniri.
Pentru mine, televiziunea este un mod prin care reușesc să spun de fiecare dată o poveste; să aduc o istorie mai aproape de cei care ne privesc.
Prezintă "Sarea în bucate"
Este realizatorul emisiunii lunare în limba croată la TVR Timișoara.
Născut la Lugoj, a studiat Jurnalistică-Germană la Universitatea de Vest din Timişoara. Lucrează la TVR Timişoara din 2002, unde a realizat reportaje şi emisiuni la departamentele ştiri şi programe.
Pentru jurnalistul din mine, meseria se confundă cu TVR Timişoara, care mi-a fost loc de muncă şi şcoală de televiziune deopotrivă. De aproape 15 ani călătoresc pe “Drumuri aproape”, iar când nu mă aflu pe teren, preiau rolul de producător pentru diverse emisiuni realizate de TVR Timişoara.
Prezintă „Cântecul de acasă” și „Cântec și poveste”, edițiile realizate la TVR Timișoara.
Florin Mihoc este una dintre cele mai cunoscute prezenţe pe ecranele Televiziunii Române. De la programe de divertisment pentru tineret şi până la transmisiuni sportive în direct, Florin Mihoc a moderat o largă varietate de emisiuni şi a reuşit să atragă de fiecare dată publicul telespectator.
La TVR Timișoara, restitui istoria trăită și povestită prin expresia reportajului și a filmului documentar.
Dr. Iren Alexoi este nutriționist-dietetician și medic specialist Medicina de Familie. Publică constant articole în revistele și site-urile de specialitate.
Luisa Tîrcă face parte din echipa TVR din anul 2016 când a şi debutat în televiziune după o experienţă de şase ani de radio.
Născut la Timişoara, a absolvit Facultatea de limbi şi literaturi străine la Bucureşti, a lucrat în învăţămînt, la radio, iar în decembrie 1989, împreună cu un grup de voluntari, a înfiinţat Televiziunea Timişoara Liberă.
Născută și crescută la Dudeștii Vechi, Nicoleta Ciocani este realizatoarea și prezentatoarea emisiunii în limba bulgară la TVR Timișoara.
Este realizatorul emisiunii în limba maghiară la TVR Timişoara din 2013.
Ramona Boroșovici face parte din echipa TVR Timișoara de mai bine de 10 ani. Lucrează în Departamentul Știri al TVR Timișoara, unde a fost reporter de teren, moderator și corespondent pentru Jurnalele TVR.
Robert Şerban lucrează în televiziune din 1999, ca moderator şi realizator de emisiuni culturale. Talk-show-urile realizate de el, mai întâi „A cincea roată”, iar mai recent „Piper pe limbă”, au devenit repere importante pentru viața culturală din vestul țării.
Roxana Morun este jurnalist de peste 20 de ani. Nimic din munca unui om de televiziune nu îi este străin. A realizat numeroase reportaje, emisiuni pentru copii, tineri şi femei, dar mai ales emisiuni complexe, culturale şi de divertisment.
Absolventă a Facultății de Litere a Universității de Vest din Timișoara, timp de zece ani a făcut parte din colectivul filialei Timișoara a Academiei Romane, unde a realizat și un doctorat în literatură interbelică. Originară de pe meleaguri maramureșene, afirmă, mereu, cu mandrie bănățană, cum că desavarșirea ei, ca Om și ca Profesionist, se datorează Timișoarei.
De peste 10 ani, Veronica Mihoc vă face poftă cu emisiunea „Sarea în bucate"– cel mai longeviv cooking show din România.
publicat: vineri, 31 martie 2023
Joi, ora 20.30, la TVR Timișoara a fost difuzată o ediție "In Memoriam Tiberiu Ceia"
publicat: joi, 30 martie 2023
Urmărim la TVR Timișoara o nouă ediție la "Sarea în bucate". Prezintă - Dan Liuț, realizator - Veronica Mihoc.
publicat: miercuri, 29 martie 2023
Prea sărac pentru ceva ieftin. Se aplică, în România, pe piața auto. Depinde însă de multe argumente, oferite în emisiunea "Forum Economic", la ...