loader

Balul almăjenilor, la "Regionalia"

La "Regionalia" aflăm mai multe despre „Balul almăjenilor” de la Timişoara şi despre programe medicale, gratuite, care vizează creşterea armonioasă a copiilor.

 

Tania Stavilă Ţunaş
Regionalia

„Balul almăjenilor”, organizat la Timişoara, are, deja, o tradiţie de aproape douăzeci de ani.

Faptul că cei născuţi pe meleagurile binecuvântate ale Văii Almăjului (Caraş-Severin) au grijă ca acest eveniment să aibă continuitate este dovada vie a faptului că-şi respectă şi iubesc rădăcinile, tradiţiile şi... Istoria.

Poveşti almăjene ne vor spune astăzi, în direct, doi dintre organizatorii evenimentului, Dumitru Popovici şi Ovidiu Ignea.

„În vizită la Zâna Măseluţă” este un program gratuit care-şi propune evaluarea statusului dentar al fiecărui copil, dar îşi asumă şi efectuarea primilor paşi (esenţiali, de altfel) în educarea micuţilor pe un palier delicat: igiena orală. Invitați în studio sunt Erika Cioată – coordonator al programului și dr. Ana Maria Vînă – medic stomatolog pediatru.

Emisiunea se difuzează luni 24.02.2014 la ora 17.00, simultan pe TVR3 și TVR Timișoara.

 

9:00 Spirit și credință

10:00 Bucătărind cu Uica

 
“Stare de bine”: Cine suntem când nu mai avem nimic de demonstrat? | VIDEO

De ce ne comparăm cu ceilalți și ce se întâmplă când succesul lor începe să devină o măsură a propriei noastre valori? Psihologul Leon Festinger ...

Dacă AI-ul știe, ce ne mai învață școala? | VIDEO

Dacă AI-ul știe, ce ne mai învață școala? | VIDEO

publicat: miercuri, 07 octombrie 2026

În era inteligenței artificiale (AI), întrebarea privind relevanța școlii devine tot mai pregnantă.

Premieră “Ce zice legea?” - Se prescrie o datorie după 3 ani? | VIDEO

„Au trecut trei ani, deci nu mai trebuie să plătesc” — este adevărat sau doar unul dintre miturile frecvente despre datorii? Aflăm răspunsul ...

 

#tvrtimisoara