loader

Dominic Samuel Fritz este neamţul care îi face pe români să cânte!

A venit in România ca voluntar, a îndrăgit oamenii şi locurile şi de atunci , în fiecare an, vine în Timişoara.

 

Roxana Morun
Ora regiunii

În 2005 a înfiinţat Timisoara Gospel Project, un proiect coral care a început cu 10 oameni, un pian şi un mic concert la Biserica Sfânta Inima a lui Isus şi a culminat, în 2014, cu editia jubiliara de 10 ani, "Gospel meets Symphony", organizată în parteneriat cu Filarmonica „Banatul".

Concertul "Oh Happy Day" din 21 şi 22 iunie 2014 a reunit pe scena aproape 120 de coriști amatori, orchestra Filarmonicii (43 de instrumentiști) şi un band rock (Petre Ionuţescu, Marcelle Poaty-Souami, Johnny Kui, Manu Cătană, Sergiu Cătană).

Din 2012 este președintele Asociatiei Culturale TGP fondată în iunie 2012, cu o zi înainte de concertul TGP de la Filamonică, membrii fondatori fiind peste 40 dintre participanţii la proiect.

La fiecare început de an susţine un concert de colinde şi cântece religioase. Anul acesta concertul s-a intitulat “Peace on Earth” şi a avut loc la Biserica Reformată din Cetate. Despre muzică , voluntariat şi alte bucurii simple vom discuta la “Ora regiunii” cu Dominic Samuel Fritz.

La începutul fiecarui an ne facem planuri şi o mare importanţă o are şi programarea vacanţei. Despre vacanţe de vis, despre destinaţiile turistice ale lui 2015, despre early booking  şi despre cum trebuie planuit un concediu vom afla de la Radu Fenchea, managerul unei agenţii de turism.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timișoara, luni 5.01.2015 la ora 20.00, cu reluare marţi 6.01.2015 la ora 11.30.

17:30 Izolați în România

18:00 Telejurnal Regional TVR TM

- Jurnal în Limba Semnelor Române -direct
 
Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

publicat: vineri, 06 noiembrie 2026

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

“Sarea în bucate”: Tanti Emilia din Coșteiu de Sus face din prună o vedetă | VIDEO

Ne punem din nou la drum și oprim timpul în loc la Coșteiu de Sus, în județul Timiș. Ne primește în bătătură tanti Emilia, despre care se știe ...

 

#tvrtimisoara