loader

Evenimente timişorene: „Artă-mă!” şi concert Survolaj

Asociaţia Indivizilor Activi (AIA) şi FITT le propun timişorenilor trei zile de activităţi culturale, toate fiind unite sub numele de „Artă-mă!”.

 

Roxana Morun
Ora regiunii

„Artă-mă!” este un eveniment dedicat iubitorilor de artă, indiferent că este vorba despre literatură, teatru, film, pictură sau fotografie.

Asociaţia Indivizilor Activi (AIA) şi FITT le propun timişorenilor trei zile de activităţi culturale, toate fiind unite sub numele de „Artă-mă!”. În Parcul Botanic se căută artiști, între 6-8 octombrie!

Trupa timişoreana SURVOLAJ împlineşte anul acesta 30 de ani de activitate. După ce membrii trupei s-au reunit pentru a cânta la festivalul “Artă-n casă” de la Socolari, au mai cântat recent la “Câta Festival”.

Sâmbătă, 7 octombrie, trupa Survolaj va susţine un concert la clubul Reflektor. Cei 30 de ani de existenţă, vor fi marcaţi şi prin alte evenimente şi surprize. Despre Survolaj atunci şi acum vor povesti Daniel-Silvian Petre şi Levente Molnar.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, miercuri 4.10.2017 la ora 20.00, cu reluare joi 5.10.2017 la ora 12.30. Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ la http://www.tvrplus.ro/live-tvr-timisoara .

(w882)

5:00 Descoperă vestul

7:00 Izolați în România

 
Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

publicat: vineri, 06 noiembrie 2026

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

“Sarea în bucate”: Tanti Emilia din Coșteiu de Sus face din prună o vedetă | VIDEO

Ne punem din nou la drum și oprim timpul în loc la Coșteiu de Sus, în județul Timiș. Ne primește în bătătură tanti Emilia, despre care se știe ...

 

#tvrtimisoara