loader

Fotbal, handbal și motociclism la "În Prelungiri"

Sâmbătă, de la ora 17, „În prelungiri” vine cu ultimele noutăţi după meciul Dinamo – Poli dar şi cu detalii de la Campionatul Mondial de handbal feminin şi perspectivele motociclismului românesc.

 

Florin Mihoc
În prelungiri

În prima parte, profesorul Jackie Ionescu şi una din cele mai importante voci ale jurnalisticii sportive din Romania, Nicolae Secoşan, analizează etapa de liga întâi, cu accent pe partida din ”Ştefan cel Mare”, prestaţia tricolorelor la Mondialul din Serbia şi efectele revenirii lui Dragan Petricevici pe banca tehnică a echipei de baschet masculin, B.C. Timişoara.

În cea de a doua parte, încercăm să răspundem la întrebarea: face pasul decisiv România către elita motociclismului mondial? Invitaţi vor fi preşedintele Federaţiei Române de specialitate, Cristian Mureşan şi cele mai importante nume ale acestui sport din ţara noastră: Robert Mureşan şi Ionel Pascotă.

Emisiunea se difuzează concomitent pe TVR Timișoara și TVR3 sâmbătă 14.12 la ora 17.00, cu reluare pe ambele canale sâmbătă 14.12 la ora 23.00 și luni 16.12 la ora 15.30.

(w882)

 

17:00 Drumuri aproape

17:30 Cum ne

-o fost vorba
 
“Ce zice legea?” la TVR 3 și la TVR Timișoara | VIDEO

“Ce zice legea?” la TVR 3, în fiecare miercuri, de la ora 13:30 și la TVR Timișoara, tot miercuri, de la ora 17.00. “Ce zice legea?” – ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

publicat: vineri, 06 noiembrie 2026

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

 

#tvrtimisoara