loader

Pavel Şuşară - poetul, la "Ora Regiunii"

Criticul de artă Pavel Şuşară îşi lansează, la Timişoara, cel mai recent volum de poezie.

 

Tania Stavilă Ţunaş
Ora regiunii

Intitulată “Amore more ore re”, cartea îşi dă întâlnire cu publicul timişorean mâine seară, începând cu ora 17, la Galeria Calpe din Bastionul Cetăţii.

Prezentarea volumului, dar şi pe aceea a poetului-critic de artă (sau invers) Pavel Şuşară va fi făcută de către Robert Şerban în tandem cu Marcel Tolcea, sub, cităm, „Înalta Vigilenţă a lui Şerban Foarţă...dacă vine”. Despre nevoia de-a scrie versuri ne povesteşte astă-seară, în direct, autorul însuşi.

Tradiţionalul Concert de Crăciun de la Biserica Millenium din Timişoara are loc, în acest an, sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.

Evenimentul este, deja, tradiţie. E cel de-al 11-lea an în care orchestra “Camerata Strumentale” (al cărei fondator şi dirijor este maestrul Enrico Cannata) ne propune o călătorie muzicală de excepţie.

Concertele de Crăciun din Biserica aflată în Piaţa Traian sunt cadoul pe care familia Margherita şi Carlo Marchegiano consideră potrivit să-l facă oraşului de care s-au îndrăgostit iremediabil.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timișoara, joi 11.12.2014 la ora 20.00 cu reluare vineri 11.12.2014 la ora 11.30.

7:00 Istorii ascunse

7:30 Actual Regional

 
Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? | VIDEO

Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? O poveste de dragoste născută în pandemie, pe care o punem astăzi pe masă ...

Tineri dansatori din Timișoara, pe scena mondială de la Dublin | VIDEO

La ”Reporter Special” vă invităm să descoperiți povestea tinerilor dansatori de la studioul de dans al Timeei Șerban, care au reprezentat ...

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

În această ediție a emisiunii “Stare de bine” vorbim despre schimbările care nu se produc peste noapte, ci se pregătesc în timp. Despre ...

 

#tvrtimisoara