loader

Percheziții la Primăria Timișoara

Procurorii anticorupţie au ridicat mai multe dosare privind retrocedări de imobile făcute în baza legii 112.

 

Telejurnal Regional TVR Timișoara

Printre beneficiarii acestor operaţiuni se numără magistraţi, procurori, poliţişti, dar şi mai multe familii de rromi care au pus mâna pe mai multe case de pe un bulevard central din Timişoara.

Procurorii anticorupţie, împreună cu primarul Nicolae Robu şi viceprimarul Traian Stoia, au mers la Biroul de Evidenţă a Patrimoniului din Primăria Timişoara de unde au ridicat sute de dosare în acest caz, din 1996 şi până în prezent.

Potrivit legii 112, locuinţele care au fost naţionalizate de comunişti, aflate în proprietatea statului, puteau fi vândute chiriaşilor care le ocupau.

Numai că la Primăria Timişoara, comisia de aplicare a Legii 112 a emis o notă prin care se permitea vânzarea unor astfel de locuinţe celor care nu erau chiriaşi în momentul intrării în vigoare a legii.

Din această comisie făceau parte fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, fostul director al Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Miuţ şi Liviu Barbu fostul şef al ADP.

Reporter: Ramona Cărpenișan. Imaginea: Florin Moldovan.

Ştirile TVR Timişoara se difuzează zilnic de la orele 18,20 și 21,30 (de la ora 21,30 sunt transmise şi în limbaj mimico- gestual).

12:00 Piper pe limbă

13:00 Cum ne

-o fost vorba
 
Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? | VIDEO

Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? O poveste de dragoste născută în pandemie, pe care o punem astăzi pe masă ...

Tineri dansatori din Timișoara, pe scena mondială de la Dublin | VIDEO

La ”Reporter Special” vă invităm să descoperiți povestea tinerilor dansatori de la studioul de dans al Timeei Șerban, care au reprezentat ...

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

În această ediție a emisiunii “Stare de bine” vorbim despre schimbările care nu se produc peste noapte, ci se pregătesc în timp. Despre ...

 

#tvrtimisoara