loader
Foto

"Sarea în Bucate": Pomana în Banat. Emisiunea va fi reprogramată

TVR Timișoara și TVR3 difuzează în aceste zile programe speciale, împreună cu toate celelalte studiouri regionale. Această ediție va fi reprogramată la o dată care va fi anunțată ulterior.

 

Veronica Mihoc
Sarea în bucate

„Când o să vadă lumea emisiunea asta, o să zică: A înnebunit uica Mihai! S-a pus să-și pregătească pomana!’’ a spus uica la filmare.

Să dai de pomană din timpul vieții este un obicei pe care mulți români îl practică. Căci, ce dai pe lumea asta, o să primești pe cealaltă.

Apoi, pregătirea locului de veci, a hainelor de înmormântare sau chiar a coșciugului ori popular, copârșăului, sunt preocupări serioase ale bănățanului încă în viață fiind, ca să nu lase greutăți copiilor când or trece dincolo. Căci spune uica Mihai, „Astăzi, o înmormântare e mai scumpă ca o nuntă! ”

Dincolo de fiorul pe care ți-l dă subiectul, uica Mihai împreună cu Veronica Mihoc, reușesc să privească cu umor acest moment important din viața noastră, aducând în fața domniilor voastre tradiții și obiceiuri mai puțin cunoscute dar și întâmplări care” dacă n-ar fi triste, ar fi de-a dreptul hilare”.

Și o să punem pe masă un meniu de pomană specific zonei Banatului. Așadar, o să fierbem o supă de fasole cu tăiței pentru zilele de post și o să dregem o “păsulă făcuită” , adică o fasole frecată cu obraz gros de ceapă friptă în boia de piparcă.

Și dacă regulile bisericești ne permit, vom bolborosi în oală în sos de părădaisă ,niște ardei umpluți cu dop de făină albă. Le punem pe masă și le servim cu povești ,zise ca la pomană, pe principiul „Las că și lor le-o plăcut viața!”

Emisiunea "Sarea în bucate" se difuzează pe TVR Timișoara duminică 1.11.2015 de la ora 21.00 (cu reluare luni 2.11.2015 de la ora 12.30) iar pe TVR3 sâmbătă 31.10.2015 de la ora 12.00 (cu reluare duminică 1.11.2015 la ora 4.00).

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv. Înregistrarea emisiunii poate fi vizionată ulterior difuzării la link-ul de la începutul paginii.


15:30 Minorităţi

16:00 Cântecul de acasă

- direct
 

"Cucna de pită" în tradiția bănățeană | VIDEO

publicat: vineri, 11 octombrie 2024

În satul Gherteniș, o parte esențială a culturii culinare locale este reprezentată de „cucnă”, un termen specific regiunii Banat pentru cuptorul ...

Inhalosedarea: O soluție eficientă pentru anxietatea pacientului | VIDEO

Inhalosedarea reprezintă o metodă contemporană și sigură de gestionare a anxietății în cadrul procedurilor stomatologice, oferind pacienților o ...

"Femeia modernă - între agonie şi extaz" | VIDEO

publicat: miercuri, 09 octombrie 2024

Ediția emisiunii "Stare de bine", difuzată în direct pe TVR Timișoara, miercuri 9 octombrie, de la ora 16:00, va aborda subiecte de interes major ...

 

#tvrtimisoara