loader

Teatru și cor de copii la "Ora Regiunii"

La "Ora Regiunii" discutăm despre corul de copii CANTANTIS (live) și premiera de la Teatrul Merlin din Timișoara.

 

Roxana Morun
Ora regiunii

Emoţii, concerte, concursuri, prietenii, complicitate - toate se concentrează într-un cuvânt atât de simplu, precum „COR”.

Cât despre bucuria copiilor care fac parte dintr-o astfel de formaţie muzicală, acesta este greu de explicat în cuvinte... însă este trăită din tot sufletul de copiii din corul CANTANTI.

Înfiinţarea unui cor de copii în oraş este un proiect gândit de mai multă vreme, dar care s-a concretizat în luna februarie a acestui an.

Despre proiectele şi concertele acestui ne vorbesc doamna Maria Gyuriş, cea care are o experienţă de 25 de ani în unirea glasurilor de copii în una şi aceeaşi voce și Camelia Mingason –preşedinte al Asociaţiei Culturale Kratima Timişoara. Copiii din corul CANTANTIS vor fi alături de noi şi îi vom asculta cântând.

Spectacolul „Popa cel drăgăstos” al Teatrul Merlin din Timişoara, care va avea premiera în 21 iunie 2014, de la ora 11, se adresează de acestă dată publicului aflat la vârsta adolescenţei.

Spectacolul semnat de regizorul Ion - Ardeal Ieremia, cel care a realizat şi scenariul piesei, are la bază snoavele populare româneşti şi este deci un spectacol în care sunt ironizate defectele şi viciile omeneşti. Scenografia este semnată de Mihai Vălu.

Invitați în studio sunt Ion Ardeal Ieremia– regizor și  Eva Labadi– manager Teatrul Merlin Timişoara.

Emisiunea se difuzează pe TVR Timișoara joi 19.06.2014 la ora 20.30 (cu reluare vineri 20.06.2014 la ora 11.30).

 

 

15:30 Minorităţi

16:00 Cântecul de acasă

- direct
 
Dacă AI-ul știe, ce ne mai învață școala? | VIDEO

Dacă AI-ul știe, ce ne mai învață școala? | VIDEO

publicat: miercuri, 07 octombrie 2026

În era inteligenței artificiale (AI), întrebarea privind relevanța școlii devine tot mai pregnantă.

Premieră “Ce zice legea?” - Se prescrie o datorie după 3 ani? | VIDEO

„Au trecut trei ani, deci nu mai trebuie să plătesc” — este adevărat sau doar unul dintre miturile frecvente despre datorii? Aflăm răspunsul ...

Sezon nou “Sarea în bucate”: Rețeta secretă de Papanași de la Moneasa | VIDEO

Dan Liuț vizitează Moneasa, o stațiune cunoscută pentru papanași și pentru festivalul clătitelor („al scoverzilor"), organizat în ultimul ...

 

#tvrtimisoara