loader

Toamnă mai jucauşă, mai sănătoasă şi mai plină de frumos la Timişoara!

Asociaţia Culturală Kratima din Timişoara propune copiilor, şi nu numai lor, un nou festival: Festivalul Internaţional pentru copii JOC.

 

Roxana Morun
Ora regiunii

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Festivalul constă într-o suită de acţiuni menite să îi aducă pe copii mai aproape de carte, de muzică şi de artă în general, dar şi să îi facă pe aceştia să îşi cunoscă şi să îşi iubescă oraşul.

Care sunt acţiunile „jucăuşe” la care suntem invitaţi am aflat de la Camelia Mingasson , organizatorul festivalului , precum şi de la prof.univ.dr. Adriana Lucaciu şi de la regizorul Mirela Puia.

Pe lângă faptul că Timişoara îşi propune să obţină titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, oraşul de pe Bega îşi doreşte şi titlul de „Healthy City”, acordat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Despre ce înseamnă acest concept de „Oraş Sanătos”, am discutat cu prof dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei CardioPrevent.

Frumosul a fost adus în acestă emisiune de grupul „Loja Pasionaţilor de Mărgele”, cel care este principalul organizator al „Handmade Jewelery Fashion Week”, un festival aflat la cea de-a doua ediţie. Dincolo de componenta estetică, festivalul are şi o componentă caritabilă , pentru că în cadrul acestuia va fi organizată o strângere de fonduri pentru Asociaţia Autism Infantil –Centrul „Copii şi Zâne”.

Ne-au fost alături Maria Zaporojan, organizatorul Handmade Jewelery Fashion Week şi designerul de bijuterii Daniela Popa, membru al juriului.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timișoara, miercuri 22.10.2014  la ora 20.00 (cu reluare joi 23.10.2014 pe TVR3 și TVR Timișoara  la orele 10.00 și respectiv 11.00).

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

(w882)

16:00 Cântec și poveste

17:00 De poveste

 
(P) Cum folosesc românii internetul: divertismentul, scop principal pentru utilizatori

Dinamica pozitivă a mediului online este evidentă în România în ultimii ani, datele indicând o utilizare tot mai intensă a internetului atât în ...

Mărturii fotografice ale nunților bănățene: Un secol de tradiție | VIDEO

Colecția de fotografie veche intitulată „Bănățeni în ţoalele lor”, prezentată de Dalida Groza, reprezintă un valoros document etnografic.

(P) Elis Pavaje a încheiat lucrările de extindere a fabricii sale de la Stoenești. O investiție de 13 milioane de euro

Cel mai mare producător de pavaje din România,  Elis Pavaje , a încheiat lucrările pentru extinderea fabricii sale din Stoenești, Prahova.

 

#tvrtimisoara