loader

Traian Băsescu la TVR Timișoara într-o ediție specială "Totul la Vedere"

Preşedintele României, dl. Traian Băsescu, a fost în studioul TVR Timişoara la un interviu de o oră cu jurnalista Brînduşa Armanca.

 

Brînduşa Armanca
Totul la vedere

Primit „parcă mai cald la Timişoara decât la Arad”, după cum a apreciat, preşedintele a evaluat campania pentru alegerile europarlamentare ca nesatisfăcătoare: nici politicienii nu dezvoltă subiectele europene, nici presa nu le preia.

Preşedintele a explicat absorbţia scăzută a fondurilor europene prin lentoarea cu care funcţionarii guvernamentali pregătesc aceste proiecte, ratând termenele. Totuşi e un progres că acum ştiu să le scrie.

Întrebat cum se poate incrimina proasta guvernare, aşa cum a declarat la Arad, dl. Traian Băsescu crede că legea penală ar trebui completată cu tragerea la răspundere a responsabililor care nu fac nimic, pierzând oportunităţi şi fonduri pentru cetăţeni. Deşi creşterea economică e reală, ea ar putea fi irosită prin proastă guvernare.

„Baronatele” din administraţia locală se explică prin deficienţele legii şi moravuri rele, în opinia preşedintelui statului.

În politica externă, deşi a făcut referire repetat la conflictele politice existente în condiţii de campanie electorală, preşedintele a declarat că nu a observat divergenţe în chestiunea Ucraina, unde există o linie comună.

Relaţia cu Ungaria a fost calificată ca „foarte bună”, fiindcă ea nu se axează pe gesticulaţia partidului Jobbik, căruia i se temperează excesele.

Invitat să spună cu ce rămâne preşedintele după cele două mandate –realizări, eşecuri, amintiri, amărăciuni – dl. Traian Băsescu a enumerat legi şi instituţii care au dus la progres ca justiţia, liberalizarea muncii, legea dialogului social etc. dar a pus şi un accent:„Bilanţul am să mi-l fac în ultima zi de mandat, la Sannicolau-Mare, aşa cum am promis”.

Interviul este difuzat într-o ediție specială a emisiunii "Totul la Vedere", marți 13 mai 2014 la ora 22, la TVR Timișoara.

 

 

4:30 Minorități

5:00 Descoperă vestul

 
“Ce zice legea?”: Testamentul - ce trebuie să știm înainte să mergem la notar | VIDEO

Într-o nouă ediție a emisiunii “Ce zice legea?”, domnul Mihai Mîțiu, notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici Timișoara, explică rolul ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

 

#tvrtimisoara