loader

„Absenţe” într-o Timişoară prezentă

“Absenţele” pictorului Sorin Drăgoi sunt de văzut pe simezele Galeriei Calpe din oraşul ales Capitala Europeana a Culturii 2021.

 

Tania Stavilă Ţunaş
Ora regiunii

Artistul a fost prezent, încă din anul 2005, în numeroase expoziţii de grup iar aceasta e cea dintâi “personală” a lui.

Ferestre, porţi, arcade, faţade, draperii şi sori numai de el ştiuţi... Drăgoi etalează o lume construită, parcă, într-adins pentru a compensa o absenţă. Sau mai multe.

În faţa reflectoarelor, pictorului îi va fi alături Leon Vreme. Simpla prezenţă a domniei sale în platou este (în)semnul faptului că pânzele lui Sorin Drăgoi spun poveşti care-şi cer degrabă continuarea.

Radu Stoica şi Viorel Screciu, doi dintre componenţii trupei timişorene Vest, ne sunt alături astă-seară pentru a ne pune în temă cu noutăţi legate de un album recent şi de concerte viitoare. Toate acestea, din iubire de-o Timişoară prezentă în inima fiecăruia dintre noi.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, joi 13.10.2016 la ora 20.00, cu reluare vineri 14.10.2016 la ora 11.30. Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ la http://www.tvrplus.ro/live-tvr-timisoara .

(w882)

7:30 Actual Regional

9:00 Piper pe limbă

 
(P) De ce pardoselile italiene sunt considerate cele mai bune din lume

Italia este lider mondial în producția de ceramică porțelanată premium, iar reputația sa nu este întâmplătoare. De la tehnologia avansată până la ...

(P) Amenajare premium cu ceramică italiană GUDART – studiul unui apartament modern

Ceramica italiană premium GUDART transformă complet un apartament modern, oferind eleganță, durabilitate și continuitate vizuală. În acest ...

(P) Cum alegi plăcile ceramice în funcție de trafic, umiditate și stil

Ghid complet pentru alegerea plăcilor ceramice în funcție de trafic, umiditate și stilul locuinței. Află ce tipuri de plăci sunt potrivite pentru ...

 

#tvrtimisoara