loader

Arta spectacolului la "Ceasul Artelor"

La "Ceasul Artelor" aflăm despre un spectacol- eveniment, semnat Dan Puric, Orchestra Fiarmonicii Banatul și invitații lor. De la Arad vin noutăți despre un Teatru proaspăt întors din festival.

 

Tania Stavilă Ţunaş
Ceasul Artelor

„Suflet românesc”, o denumire potrivită a unui eveniment de neratat. Dan Puric și Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara, împreună cu invitați de mare calibru, își vor da mână de la mână pentru ca, în 19 martie, Sala Capitol să fie în sărbătoare.

O celebrare a Omeniei și a Iubirii, fiindcă fondurile care vor fi adunate, cu toatele, vor pleca, la propriu, înspre cea dintâi Clinică de Recuperare Oncologică din România, construită de către doctorul Pavel Chirilă la Slatina Nera.

Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, prin spectacolul „Orchestra Titanic”, în regia lui Alexander Hausvater, a fost prezent, la finele acestei săptămâni, în Turcia, la un foarte cunoscut festival de teatru. Carmen Vlaga si Ioan Peter, actori care fac parte din distribuția spectacolului, ne vor fi alături, cu gânduri și impresii proaspete.

Emisiunea “Ceasul Artelor” este difuzată pe TVR Timişoara marți 18.03.2014, la ora 20:30, cu reluare miercuri 19.03.2014 la ora 11.30.

 

 

 

14:00 Descoperă vestul

14:30 Cap de afiș

 
(P) Cum folosesc românii internetul: divertismentul, scop principal pentru utilizatori

Dinamica pozitivă a mediului online este evidentă în România în ultimii ani, datele indicând o utilizare tot mai intensă a internetului atât în ...

Mărturii fotografice ale nunților bănățene: Un secol de tradiție | VIDEO

Colecția de fotografie veche intitulată „Bănățeni în ţoalele lor”, prezentată de Dalida Groza, reprezintă un valoros document etnografic.

(P) Elis Pavaje a încheiat lucrările de extindere a fabricii sale de la Stoenești. O investiție de 13 milioane de euro

Cel mai mare producător de pavaje din România,  Elis Pavaje , a încheiat lucrările pentru extinderea fabricii sale din Stoenești, Prahova.

 

#tvrtimisoara