Pereții orașului Timișoara au multe povești de spus, iar Alex Baciu a contribuit la crearea a câteva dintre acestea.

„Murala s-a integrat în toate instituțiile, în tot socialul, era timpul să ajungă și la mall”.

Cea mai recentă se află pe zidul exterior al centrului comercial Shopping City Timișoara, o explozie magenta încărcată cu simboluri ale orașului ușor recognoscibile pentru localnici, dar misterioase pentru necunoscători. Despre noul mural, povesteşte artistul în interviul de mai jos.

Alex, tu ai o relație de dragoste cu Timișoara...

Alex Baciu: Da, să știi. Practic, orașul acesta m-a creat, atât ca individ, cât și ca artist. Aici am făcut facultatea. Eu m-am născut și am crescut în Constanța, am făcut liceul de artă în Constanța, dar la Timișoara mi-am găsit drumul meu artistic și am o recunoștință continuă față de oraș.

Se simte și în faptul că ai multe creații aici.

Da, am destul de multe, sunt undeva spre 15 murale în oraș.

Despre București spuneai că este orașul care mereu îți șoptește câte ceva. Ce ai putea să spui despre Timișoara?

Timișoara are un vibe total diferit de orice alt oraș, și nu spun asta pentru că am locuit acolo și sunt subiectiv, ci pur și simplu e alt vibe pentru că orașul s-a construit altfel. Am citit monografii și am încercat să înțeleg cum au reușit să facă orașul acesta dintr-un teren mlăștinos. Era o cetate mică și au pus-o, pentru strategie, fix în mijlocul unei mlaștini. A fost atacată o singură dată și a fost și cucerită de turci o perioadă destul de lungă, dar nu era pașalâc. Am încercat să înțeleg determinarea timișorenilor. Ei tot timpul au încercat... ok, avem mlaștină, ce facem ca să arate ca un oraș... scoatem mlaștina din oraș... ok, am scos mlaștina, acum ce facem ca să stimulăm și noi orașul, facem parcuri... ai văzut că au foarte multe parcuri. Au încercat tot timpul să se adapteze la niște situații la care au fost expuși mereu. Asta am apreciat și simt asta și în ziua de azi. Și deschidere față de niște lucruri. Eu, venind din Constanța, îți dai seama că am avut un șoc cultural. În 2004 era o diferență colosală... Particularitățile acestea m-au făcut să simt mai bine orașul, să înțeleg de ce sunt ei așa, de ce au o doză de discreție, dar în același timp de fală, au niște lucruri care, luate împreună, îi fac ce sunt ei acum.

Deschiderea aceasta despre care vorbești se manifestă și în arta stradală, comparând cu Bucureștiul sau Constanța?

Da, ei au infuziunea de cultură și de oameni foarte aproape de Europa, de capitalele mari. Tot timpul au fost acolo, geografic, fiind la 70 de km de Ungaria, tot timpul au avut niste conexiuni... ungurii, la rândul lor, au conexiuni mari și puternice cu Austria, Austria la fel cu Germania, deci este firul acesta liric, la care cumva a ajuns să se conecteze și orașul. Singura chestie care mi s-a părut interesantă, pe perioada habsburgică, era ultimul oraș al imperiului și era un fel de oraș experimental. De aceea, au multe exemple de prima/primul: primul tramvai, prima linie de tramvai cu cai, prima bibliotecă publică... Și, din experimentele acestea, ei și-au creat un soi de pseudo-ego pe care l-au păstrat într-un fel. Chiar dacă trăim în România, nu e nimic la fel. În ceea ce privește arta, da, e mult-mult mai deschisă față de Constanța. Cu Bucureștiul e altă poveste, tot timpul a fost deschis, dar Timișoara, ca oraș regional, mi se pare că are o apartenență, pentru că este un oraș de graniță, și are fluxul acesta din exterior.

Cea mai recentă lucrare a ta în Timișoara este cea de la Shopping City, pe care ai făcut-o în martie, special pentru aniversarea de 7 ani a centrului comercial. Spune-mi, te rog, care este povestea muralului, cum ai intrat în proiectul acesta și ce anume te-a atras?

Cu Shopping City Timișoara am colaborat într-un proiect tare drăguț acum doi ani, si mi-a plăcut foarte mult dorința lor de sustenabilitate. Eu sunt un artist care prezintă partea asta responsabilă a noastră și am colaborat extrem de bine în acel mural pe care sigur îl știi, cu vopsea purificatoare de aer, pe peretele Bibliotecii Centrale a Universității Politehnice. Acum ceva timp am fost din nou contactat de ei și mi-au spus că vor să pună povestea aniversării într-un mural. Mi s-a părut foarte nice. Am primit tema Urban Cool, completată cu ideea de reciclare, regăsită foarte mult în centrul comercial. De exemplu, la alte mall-uri nu am văzut prea mult programul acesta de responsabilitate. Am zis ok, da, mă leg de oraș pentru că orașul are foarte mulți bicicliști, foarte multe piste la nivel național, cred că are cele mai bune piste și cei mai mulți bicicliști la nivel de om sau nu știu cum se calculează. Și am vrut să punctez astacu un laitmotiv, acea bandă a lui Möbius care se continuă forever, pentru peisaj, adică în timp ce pedalezi, veșnic vei pedala pe acel peisaj și roțile sunt acel peisaj. Ca o completare de detaliu, mi-a plăcut mult faptul că Shopping City se află la maginea unei zone istorice, unde sunt două turnuri de apă și am vrut să includ asta în mural. Un turn este dedicat lui Francesco Illy, inventatorul expresorului de cafea, care s-a născut în Timișoara, un lucru care nu este știut de foarte multă lume. Nu văd niște mențiuni solide, o statuie, cred că are o stradă, dacă nu mă înșel, dar atât. Și am vrut să atenționez acest lucru, să pun acel turn de apă pe care să-l transform în bidon de apă de bicicletă. Mi-a plăcut, a ieșit drăguț, este pentru timișoreni.

Așadar este un mural încărcat de simboluri locale. Ce alte simboluri ai mai ascuns acolo?

Da, primul simbol este biciclistul, pentru că mulți se identifică cu bicicleta. Sunt peste tot, dacă nu vezi biciclete, vezi bandă de biciclete. Și eu am văzut cum e cultura bicicletelor aici. În Constanța, de exemplu, nu erau biciclete, nu era nici măcar safe să mergi pe bicicletă, pe când la Timișoara vedeai un domn la costum care mergea cu bicicleta, ceea ce mă fascina, era un aer de afară... apoi turnul, iar apoi este roza vânturilor care este un punct masiv de orientare pentru tot ceea ce trebuie să faci pentru a deveni mai sustenabil și mai responsabil. Despre asta este vorba acolo. Mai este un yin-yang, un personaj masculin/feminin care este la început de drum și începe să descopere și să circule cu bicicleta, pornește la drum cu viața lui. Un drum inițiatic.

Cât timp ai lucrat la muralul acesta?

Au fost 7 zile de lucru, cu vreme nu prea bună, în ultima zi a și nins... Însă am avut foarte mare noroc, am dat cu lac seara – o parte importantă a procesului, pentru că securizează culorile –  și a doua zi a nins. Însă lacul are timp de uscare de două ore, așa că a fost ok.

Te aștepți ca această pictură să rămână un reper în istoria vizuală a comunității?

Absolut!

Ce zici de această alăturare a artei, pentru un public connaisseur, si zona comercială, pentru un public mai larg?

Murala s-a integrat în toate instituțiile, în tot socialul, și era timpul să  ajungă și la mall. Ea exista deja pe stradă, pe un bloc, pe o școală, și tocmai acolo unde este traficul cel mai mare, la mall, oamenii au șansa să se conecteze și să valorifice, dacă este acolo înseamnă că este ok. În Shopping City este un standard, dacă tu vii și îl faci acolo, nu mai este o mâzgălitură, ci este ceva oficial, prezent și acceptat.

Faptul că ai dus arta murală la mall o face să fie acceptată de oameni, îi dă legitimitate?

Da, simt asta. S-au schimbat lucrurile foarte mult față de acum 10-15 ani. Este o diferență colosală. Pe lângă că nu existau opțiuni de a face o pictură într-un mall, oamenii vedeau murala ca o mâzgălitură. Nu făceau diferența între street art, mural art, urban art, erau cumva traumatizați de graffitti și, odată ce au văzut simbolul spray-ului, consideră că tu ai făcut și chestia aceea sau faci doar asta și, dacă faci ceva pe perete, va fi tot o chestie de genul acela, doar că foarte mare. S-au mai schimbat lucrurile acestea, nu mai sunt chiar așa.

Ai întâlnit vreun caz de vandalizare a unei lucrări de-ale tale?

Am pățit, dar nu mă deranjează. Consider că odată ce te pui în spațiul public, trebuie să-ți asumi și să nu ai o problemă dacă cineva va simți vreodată nevoia să-ți modifice lucrarea pentru că are tot dreptul. Eu, unul, nu fac asta, dar dacă cineva mi-a făcut sau îmi face, e ok. Nu mă deranjează pentru că nu vine la mine în atelier să-mi mâzgălească mie tabloul sau linia de fine art. Acolo, da, evident că m-ar deranja pentru că este o chestie personală, pe când murala este deja un bun al societății, al publicului, al cartierului, al comunității, nu-mi aparține, eu sunt doar făuritorul ei. Nu pot să zic nici că este o evoluție, ci este de așteptat, este benefic să te exprimi.

Ai folosit trei concepte și aș vrea să le definim pentru publicul larg: arta murală, street art și urban art. Care sunt diferențele?

Street art, cumva, este the mother, în el intră cam tot: mural art, instalații, urban art. Urban art reprezintă intervențiile neplătite, cele dictate de tine, ca individ, ca artist, nu un proiect. Mural art are valența de commision, dar are și valența de mă duc eu singur, mi-am luat 10 spray-uri, mă pun pe un perete într-o zi, l-am făcut și am plecat. Este mural art. Dar, la murale, am șanse să fie implicate mai multe părți, pe când street art și la urban art este sunt mai de sine stătătoare. Nu aparțin de un program, de o instituție, este libertatea ta de a te exprima cum consideri tu, în oraș. Mai legal sau mai puțin legal. Cam astea sunt diferențele. Iar oamenii fac confuzii între ele, le bagă în același tip și le pun pe toate pe negativ, că ai face distrugeri, bombing – cu spray, ce vezi la metrou – sau tagging – scrisul acela cu marker, care poate fi un tag sau numele tău. Taggingul intră în street art.