Niciunde nu sunt Sărbătorile mai frumoase ca la țară, mai ales acolo unde viața sătească nu și-a pierdut din farmec și tradițiile se respectă cu sfințenie încă, făcând parte din firescul lucrurilor.
”Foaie verde de măcriș, De Crăciun merg la Petriș.”
Niciunde nu sunt Sărbătorile mai frumoase ca la țară, mai ales acolo unde viața sătească nu și-a pierdut din farmec și tradițiile se respectă cu sfințenie încă, făcând parte din firescul lucrurilor.
Pentru localnici, zilele par să curgă la fel, fără nimic spectaculos, pentru mulți din afară, însă, pita coaptă în țest, războiul de țesut ori uleiul proaspăt stors la presă țin deja de senzațional. În atare condiții a apărut pe rețelele de socializare programul ”Musafir la țară”, lansat de tânăra primăriță din Petriș, județul Arad.
Prima tură de musafiri a fost așteptată de Ziua Națională, iar echipa ”Drumuri aproape” a ajuns în ajun de Crăciun, când dubașii, un adevărat brand al zonei, își iau rolul în primire și colindă cu dubele întregul sat, ca să vestească Nașterea Mântuitorului.
Însă până la pregătirile specifice zilelor de sărbatoare, călătorul pe ”Drumuri aproape” a avut parte de un intens program de inițiere în tainele activităților ce țin de viața cotidiană a unui sat zărăndean, care se desfășoară, din anumite puncte de vedere, precum în urmă cu vreo 100 de ani.
Așa ceva nu găsești la oraș, și nici măcar oriunde la țară. La Petriș însă poți descoperi un adevărat muzeu, doar că exponatele vechi funcționează perfect, iar localnicii le folosesc pentru nevoile gospodăriei. Un rol esențial, în acest sens, a avut și activitatea celor din Asociația Zarand, care deja de ani buni redescoperă, împreună cu oamenii locului, ce bogăție culturală au în propria ogradă.
Presa manuală de ulei, spre exemplu, are o vechime considerabilă, dar produce un delicios ulei de dovleac și de nucă, adevarate delicatese ce dau rafinament bucatelor. Războiul de țesut se instalează, cu nenumaratele-i piese, la venirea toamnei, și lucrează zi lumină până ce dă firul ierbii. Tot în spiritul tradiției păstrate din tată-n fiu, moara din sat, restaurată recent, e perfect funcțională, doar apă să fie din belșug pe râu. Iar pâine coaptă în țest, din aia de care nu se găsește defel la oraș, pun gospodinele din Petriș pe masă în fiecare zi.
Drept e că nu se mai adună oamenii la șezătoare ca odinioară, nici nu își mai îmbracă portul tradițional decât la sărbătoare, dar când o fac, o fac cu bucurie, pentru musafiri și pentru plăcerea de a se mai aduna și ei la un pahar de vorbă.
Echipa „Drumuri aproape” a avut parte de toate acestea, și, în plus, de cântecele dubașilor, ce se adună negreșit în Ajun de Crăciun ca să străbată, în bătaia dubelor, casă după casă, întregul sat.
Într-un timp al vieții pe fast forward, sătenii din Petriș se încăpațânează să-și apere cu strășnicie îndeletnicirile moștenite de la părinți, uneltele și spiritul locului. Și să le dea mai departe, copiilor, oaspeților, oricui e dispus să asculte și să primească.
Localitatea Petriș nu apare în topul destinațiilor turistice de vis. Dar are ceva ce-l poate face dezirabil, căci e irepetabil prin tradiții, prin povești, prin oamenii săi. Care au înțeles că ceea ce au ei acolo, alții doar visează, au citit în cărți ori au auzit din povești. Și au acceptat cu bucurie să împartă. Pentru că a împărți înseamnă, de fapt, a păstra.
