loader

Crăciunul la TVR Timișoara- partea a doua

Sărbătoarea Crăciunului la Casa Studenţilor din Timişoara împreună cu colindători din Ardeal, Banat şi Bucovina precum şi îndrăgiţi interpreţi ai cantecului popular!

 

Felicia Stoian
Cântec și poveste

TVR Timişoara vă invită să fiţi părtaşi la cea mai mare sărbătoare a creştinilor din lumea-ntreagă Crăciunul!

Cete de colindători din Bucovina (Ansamblul Dorna Dorului din Vatra Dornei, Suceava), Ardeal (Ansamblul Ceatăra din Carei, Satu Mare alături de tânăra interpretă Georgiana Marina) şi Banat (Ansamblurile timişene Datina din Ghiroda şi Flori din Câmpie din Giarmata Vii), precum si grupul vocal al Scolii Populare de Artă din Timişoara vin în colindat.

În partea a doua a spectacolului în cadrul emisiunii „Sărbătorile-n Banat”, ne întîlnim cu orchestra ansamblului profesionist Banatul din Timişoara dirijată de Sebastian Roşca şi invitaţi în recital: Iasmina şi Daniel Iova, Bogdan Firu, Ciprian Pop, Florin Boita, Maria Coman, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Olguţa Berbec şi Liliana Laichici.

Emisiunea se difuzează pe TVR Timişoara luni 25.12.2017, de la ora 17.00 , iar pe TVR 3 marți 26.12.2017, de la ora 14.00.

Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv.


5:00 Descoperă vestul

7:00 Satul meu

 
“Sarea în bucate”: Tanti Emilia din Coșteiu de Sus face din prună o vedetă | VIDEO

Ne punem din nou la drum și oprim timpul în loc la Coșteiu de Sus, în județul Timiș. Ne primește în bătătură tanti Emilia, despre care se știe ...

Chirurgia robotică, de la „instrument de marketing” la standardul viitorului | VIDEO

Chirurgia robotică schimbă enorm medicina. Ce face, de fapt, robotul și cine controlează operația? Când este chirurgia robotică cea mai bună ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

publicat: vineri, 23 octombrie 2026

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

 

#tvrtimisoara