loader

Despre lectură şi educaţie

Biblioteca Judeţeană Timiş propune cel mai amplu spectacol urban de lectură din România.

 

Tania Stavilă Ţunaş
Ora regiunii

Concentrica este o manifestare-experiment şi este prima dintr-o serie care vizează punerea în valoare a locurilor-emblemă din oraş.

Evenimentul are loc joi, 19 mai, începând cu ora 12.00, în Piaţa Libertăţii. Se mizează pe participarea a 1000 de persoane: elevi, bibliotecari, reprezentanţi ai unor instituţii (de cultură sau nu), personalităţi ale lumii artistice.

Cu detalii ne este alături, în direct, Tudor Creţu, manager al BJT, care va fi însoţit de către Matei Stoica, nepotul inegalabilului Petre Stoica.

Din toamna anului 2016 – o nouă instituţie în peisajul educaţional al Timişoarei: Şcoala Babel. Va îmbina programa naţională cu modelul de educaţie oferit de statele nordice.

Urmează curriculum-ul naţional românesc dar întreg programul de învăţare este gândit în jurul dezvoltării competenţelor fiecărui copil.

Amănunte primim dinspre trei dintre reprezentanţii Şcolii Babel: Monica Diaconu, Daniela Silindean şi Victor Dragoş.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, marți 17.05.2016 la ora 20.00, cu reluare miercuri 18.05.2016 la ora 11.30. Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ la http://www.tvrplus.ro/live-tvr-timisoara .

19:00 ACTUAL REGIONAL – direct

20:30 Selfie

 
(P) Cum alegi plăcile ceramice în funcție de trafic, umiditate și stil

Ghid complet pentru alegerea plăcilor ceramice în funcție de trafic, umiditate și stilul locuinței. Află ce tipuri de plăci sunt potrivite pentru ...

(P) Cum alegi pardoseala potrivită pentru fiecare cameră

Alegerea pardoselii potrivite pentru fiecare cameră influențează atât estetica locuinței, cât și confortul și durabilitatea în timp. Fiecare ...

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

publicat: miercuri, 21 ianuarie 2026

Ceramica porțelanată a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai căutate materiale pentru amenajări interioare și exterioare. Arhitecții o ...

 

#tvrtimisoara