O seară într-o cabană de munte, cu poveşti depănate la gura sobei şi cu oameni faini... Aşa începe povestea călătoriei de astăzi, care nu-i chiar la început, căci excursia a debutat cu o zi în urmă… în episodul trecut.

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Drumurile ne-au purtat aproape, spre înălţimi. Împreună cu o gaşcă de prieteni, mari iubitori de natură, ne-am propus să luăm la pas sud-vestul României, înţesat de parcuri naţionale şi situri protejate, ce constituie cea mai întinsă zonă sălbatică din Europa.

Aşa se face că prima destinaţie a fost în Munţii Ţarcu, unde am urcat cu skiuri de tură şi cu rachete de zăpadă, ca să ajungem la Staţia meteo de la Cuntu. Bineînteles că băieţii nu puteau rata nişte coborâri spectaculoase de ski în golul alpin, cu omăt nebătut.

Am aflat despre traiul unui meteorolog în vârf de munte, am aflat şi cum se caută urmele de animale în zăpadă, şi am luat în general pulsul locului, ca să înţeleg de ce este atât de valoroasă zona asta şi de ce reprezintă ea un punct de interes pentru cea mai importantă organizaţie mondială care se ocupă cu protejarea naturii, anume World Wild Fund for Nature. Adică WWF, unde lucrează şi o parte din noii mei prieteni.

Acum ne-am întors la poalele dealului, cât să-i facem o vizită unui amic vechi, Coco Galescu, montaniard împătimit, cu care rămânem ceasuri bune la un pahar de vorbă.

Pentru cine nu-l cunoaşte, şi probabil puţini sunt cei care nu-l cunosc, Cornel Galescu este unul dintre cei mai titraţi alpinişti români, care şi-a trecut în palmares o sumedenie de premiere naţionale pe cei mai înalţi munţi de pe mapamond, fiind în acelaşi timp şi singurul nostru compatriot care a atins cei trei poli ai Pământului: Polul Nord, Polul Sus şi Everest. Iar dincolo de toate astea, Coco e pur şi simplu un om modest şi fain, pentru care acasă înseamnă Munţii Ţarcu.

A doua zi ne trezim aşadar la Borlova, la poalele munţilor pe care i-am colindat. Deşi ne găsim la o altitudine mai joasă, peisajul e totuşi unul montan, ba încă mai avem parte şi de puţină zăpadă…

Şi, ca să nu uit că suntem încă într-o zona de munte, Coco pregăteşte o ascensiune pe dealul din spatele cabanei, acolo unde se găseşte o parte din parcul de aventură unde se antrenează micuţii discipolii ai alpinistului atunci când vin în tabără, vara sau iarna.

N-am greşit când am spus ascensiune, pentru că, pe alocuri, urcuşul mi-a părut a fi pe un perete de 90 de grade, muuult mai greu decat zilele trecute, cu rachetele de zăpadă, spre Cuntu. Se vede treaba că eu nu m-aş descurca în tabăra de aventură.

Mai apoi, paşii ne poartă pe alte văi, de data asta în zona Armenişului, pe cealaltă parte a muntelui. Şi, până să ajungem la destinaţie, mai aruncăm o privire în jur, să vedem, dacă nu animale sălbatice, atunci măcar ceva urme.

De-acum suntem în linie dreaptă în călătoria noastră, de data asta pe urmele zimbrilor…. Nu, nu e o figura de stil, şi nici vreo legendă, pentru că, de ceva vreme, la Armeniş, cel mai mare mamifer de uscat din Europa poate fi văzut în carne şi oase, graţie unui proiect iniţiat de Rewilding Europe şi WWF, anume un proiect de repopulare a Carpaţilor cu aceste animale dispărute din sălbăticie cu vreo 200 de ani în urmă.

Bison Bonasus a fost una dintre primele opţiuni ale specialiştilor în ceea ce priveşte reintroducerea unor specii dipărute, şi datorită faptului că are o contribuţie enormă la păstrarea biodiversităţii. România se numără în acest moment printre cele 9 ţări europene unde zimbrul trăieşte în sălbăticie sau semisălbăticie, cum se întâmplă deocamdată la Armeniş.

Aici ne găsim şi noi, pentru finalul călătoriei pe “Drumuri aproape”.

Foto Alex Dorn și Mihai Lupșan

Emisiunea “Drumuri aproape" se difuzează pe TVR3 duminică 19.04.2015 de la ora 18:00.