loader

"Drumuri Aproape" în Munții Țarcu. Prima parte

O călătorie la ceas de iarnă, cu toate ingredientele care fac din ea mult mai mult decât o banală excursie la munte.

 

Diana Bogea
Drumuri aproape

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

În primul rând, o zonă montană unde paltonarii coborâţi din maşini luxoase de teren nu prea au ce căuta…

Apoi… zăpada necălcată, scârţâind sub picioare. Aer tare şi curat. Liniştea spartă doar de paşii noştri sau de zborul vreunei păsări. Cerul curat, atât de aproape…

Şi o gaşcă de amici faini, care fac întotdeauna călătoria mult mai plăcută. Sunt cu toţii mari iubitori de munte şi de natură în stare pură, iar unii dintre ei şi-au transformat pasiunea asta în meserie.

E cazul prietenilor mei de la WWF România, cei care m-au invitat în călătoria asta, prima dintr-o serie în care vom descoperi cea mai întinsă zonă sălbatică din Europa, desfaşurată pe nu mai puţin de 300 000 de hectare, în sud-vestul României. Ţinta noastră de acum: Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu.

Am mers cu maşina de la Timişoara şi până dincolo de telescaunul de la Muntele Mic, în Şaua Jigoriei. Iar de acolo… ski de tură, pentru posesorii de skiuri dotate cu piei de focă, şi deplasare cu rachetele de zăpadă, pentru cei încălţaţi cu aşa ceva, anume nişte dispozitive ce nu te lasă să te afunzi în zăpada mare, de care avem parte la tot pasul.

Lăsăm în urmă Poiana Şeroni şi ne continuăm drumul prin zăpada nebătută, un drum cu urcuşuri şi coborâşuri, ce şerpuieşte prin pădurea de brad. Ne aflăm deja la peste 1400 de metri altitudine, pe un traseu marcat, binecunoscut celor ce vin prin zonă, care ne va duce exact la Cabana Meteo de la Cuntu.

În dimineaţa zilei următoare, în timp ce băieţii sunt deja afară, din nou pe skiuri, croindu-şi pârtii pe zăpada nebătută, în golul alpin, eu rămân la cabană, pentru o conversaţie cu aromă de fructe de pădure, alături de domnul George, unul dintre meteorologii de la Cuntu.

Pe drumul de întoarcere în vale, mai multe poveşti despre ceea ce ne înconjoară. Cu atâta linişte şi sălbăticie în jur, îmi vine greu să cred că zona în care ne găsim nu e nici pe departe atât de protejată pe cât ar trebui să fie, ba mai mult, aflu că situaţia e undeva la limită şi că este deja ceasul al doisprăzecelea, adică momentul în care a face ceva concret în acest sens nu mai e o opţiune, ci o necesitate.

Organizaţia World Wide Fund for Nature este cea mai mare organizaţie independentă care are drept obiect de activitate conservarea naturii. De mai bine de 50 de ani, ei derulează proiecte în întreaga lume, iar sud-vestul României e un punct important pe harta lor.

Din vorbă-n vorbă, abia dacă realizam că tura de munte e aproape la final, doar suntem la coborâre. Unii la pas, alţii pe schiuri, spulberând omătul. Ne vom reuni la maşini. Dar călătoria noastră e încă departe de final. Va urma!

Foto Alex Dorn și Mihai Lupșan

Emisiunea “Drumuri aproape" se difuzează pe TVR3 duminică 5.04.2015 de la ora 18:00 iar pe TVR Timișoara duminică 5.04.2015 de la ora 20:30, cu reluare luni 6.04.2015 de la ora 12:00.

(w882)

 

13:00 Drumuri aproape

13:30 Tableta de sănătate

 
(P) Cum folosesc românii internetul: divertismentul, scop principal pentru utilizatori

Dinamica pozitivă a mediului online este evidentă în România în ultimii ani, datele indicând o utilizare tot mai intensă a internetului atât în ...

Mărturii fotografice ale nunților bănățene: Un secol de tradiție | VIDEO

Colecția de fotografie veche intitulată „Bănățeni în ţoalele lor”, prezentată de Dalida Groza, reprezintă un valoros document etnografic.

(P) Elis Pavaje a încheiat lucrările de extindere a fabricii sale de la Stoenești. O investiție de 13 milioane de euro

Cel mai mare producător de pavaje din România,  Elis Pavaje , a încheiat lucrările pentru extinderea fabricii sale din Stoenești, Prahova.

 

#tvrtimisoara