Zi faină de primăvară, cu soare pe cer şi Dunărea la picioare, premizele unei călătorii ca-n poveşti… pe “Drumuri aproape”.

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Darămite când mai ai alături şi nişte prieteni faini, de la care să afli lucruri interesante şi cu care să împarţi bucuria fiecărui moment. Ei bine, acestea sunt datele problemei în cazul de faţă, anume o călătorie în Parcul Natural Porţile de Fier, împreună cu Raluca şi Cătălin, prietenii mei de la WWF.

Călătoria noastră face parte dintr-una mai lungă, în sud-vestul României, unde se găseşte cea mai întinsă zonă sălbatică din Europa. De data asta, paşii ne-au adus la Dunăre, şi asta cu o zi în urmă. Acum, cu forţe proaspete, suntem pregătiţi să ne continuăm călătoria în amonte, cot la cot cu Dunărea şi tot în plin Parc Natural Porţile de Fier.

Mai avem multe de făcut şi de aflat, iar pentru primul obiectiv părăsim malul apei, ca să ajungem pe deal, la un teren agricol unde munca este în toi. Este de fapt una dintre culturile destinate hranei vânatului dintr-un fond de vânătoare, administrat ca la carte. Aici ne întâlnim cu cel care îl “păstoreşte” .

Îl lăsăm la treabă pe domnul administrator, care ne-a mărturisit ca are totuşi vreme să se mai şi bucure, din când în când, de frumuseţile zonei. Iar una dintre ele e chiar valea din apropiere, Valea Sirinia, săpată în stâncă de râul cu acelaşi nume.

E vorba de fapt despre nişte chei de o rară frumuseţe, cu pereţi netezi de stâncă şi căderi spectaculoase de apă, cu vegetaţie abundentă şi-un farmec de Dumbravă minunată.

Pe valea asta urcă, pe alocuri drept, pe alocuri întortocheat, drumul către satul Bigăr, care, atenţie, nu are nicio legatură, nici de loc, nici de toponimie, cu cascada Bigăr, devenită faimoasă în urma clasării într-un top al celor mai frumoase cascade din lume.

Cascada asta nu-i în zonă, dar satul da, şi aşa se găseşte de câteva sute de ani, de când au sosit aici coloniştii cehi, în vremea Imperiului Habsburgic. Eibenthal, Ravensca, Şumita, Sf. Elena, Gârnic, Bigăr, sate cocoţate în vârf de munte, tare izolate odinioară, când nu erau nici drumuri bune, nici mijloace de transport performante.

Ăsta o fi probabil şi motivul pentru care satele astea toate, de la care Bigărul prin care ne plimbăm acum nu face excepţie, păstrează atât de clar amprenta unor alte vremuri. Parcă ar fi un decor de film, un decor ce-i drept animat, cu personaje costumate în haine tradiţionale, care vorbesc o limbă atât de neînţeleasă şi totuşi atât de melodioasă.

Nu-i de mirare că cehii veniţi din Cehia, în Cehia asta mică de la capăt de lume, rămân fascinaţi pe vecie de ceea ce găsesc aici: graiul strămoşilor şi nişte aşezări încremenite în timp, cum la ei nu mai sunt demult.

În dimineaţa zilei următoare, a treia din călătoria noastră, suntem la primele ceasuri taman la malul Dunării, unde o construcţie spectaculoasă şi ciudată se iveşte tocmai din apă.

Un proiect futurist, un sat lacustru cu spaţii de cazare şi restaurant, realizat cu fonduri europene, pe baza unei strategii bine puse la punct, despre care ne povesteşte, cu însufleţirea bunului gospodar, primarul comunei.

Amiaza ne găseşte din nou pe dealurile ce străjuiesc Dunărea, mai în amonte, într-unul dintre satele ceheşti cocotaţe pe înălţimi, departe de tumultul vieţii din localităţile de la drumul mare. Şi, la fel ca în urmă cu o zi, la Bigăr, ne încearcă acelaşi sentiment de călătorie în timp, atunci când descoperim localnici la munca ogorului, lucrând aşa cum lucrau şi strămoşii lor, purtând aceleaşi straie şi având acelaşi respect pentru pământul care le dă cele necesare traiului.

Bunăoară, făina pentru pâinea ori coleşa, mămăliga de toate zilele, se macină şi ea tot ca în alte vremuri, cu pietre de moară, în susurul apelor iuţi de munte. Mai sunt mori în sat, mai sunt câteva mori şi pe vale, ne spune bătrânul Nedved, pe care îl găsim la treabă, căci e ziua lui de măcinat, la moară pe care o împarte şi o îngrijeşte împreună cu alte câteva familii….tot la fel ca odinioară, când oamenii respectau în aceeaşi măsură atât lucrul propriu, cât şi proprietatea comună, de care se foloseau cu toţii.

Nu-i de mirare că locul ăsta a devenit atât de popular printre turiştii străini, mai ales cei veniţi din Cehia, care caută tocmai ce nu mai găsesc de mult acasă… Iar acel ceva îl găsesc cu prisosinţă la Gârnic, acolo unde localnicii sunt mereu dornici de oaspeţi, cărora să le coacă pâine în cuptoriţa şi pe care să-i găzduiască în căsuţele lor primitoare, primenite la fiecare început de primăvară, şi să le spună povestea lor şi a locului. Iar povestea asta a rostit-o de mii de ori probabil şi domnul Merhaut, bibliotecarul satului.

Am mai fi zăbovit noi mult şi bine în satul cu parfum de altădată, dar cum suntem mereu pe fugă, evident că şi acum e musai să ajungem la oră fixă undeva, anume la Moldova Nouă, unde, trasă la mal, ne aşteaptă barca rangerilor de la Parcul Natural Porţile de Fier, pentru o nouă călătorie pe apă, că doar suntem la Dunăre.

Ne aşteaptă “cireaşa de pe tort”, anume o incursiune într-un paradis sălbatic, pe Ostrovul Moldova Nouă, un loc care, cu ani în urmă, era cât pe ce să găzduiască un dezastru ecologic, dar care astăzi e rezervaţie în cadrul Parcului.

Oameni faini şi harnici, între care mulţi tineri întorşi acasă pentru a pune osul la muncă, apoi bogăţia multiculturală şi natura încă neatinsă, toate adunate într-un colţ de lume unde ţi-e mai mare dragul să poposeşti pe “Drumuri aproape”. Ne mai vedem…

Emisiunea “Drumuri aproape" se difuzează pe TVR3 duminică 31.05.2015 de la ora 18:00 iar pe TVR Timișoara duminică 31.05.2015 de la ora 20:30, cu reluare luni 1.06.2015 de la ora 12:00.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ la http://www.tvrplus.ro/live-tvr-timisoara . Înregistrarea emisiunii poate fi vizionată ulterior difuzării la link-ul de la începutul paginii.