loader

"Ediția de Vest": DNA cercetează Primăria Timișoara

Procurorii DNA au percheziţionat mai multe birouri ale Primăriei Timişoara mai bine de 12 ore.

 

Cosmin Jitariuc
Ediția de Vest

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Anchetatorii au părăsit sediul Primăriei cu zeci de pachete în care se aflau documentele privind retrocedările pe legea 112 din 1996 şi până în prezent.

Toate probele ridicate au fost încărcate într-un microbuz care a plecat spre sediul DNA Bucureşti.

Printre beneficiarii retrocedărilor se numără magistraţi, procurori, poliţişti, dar şi mai multe familii de rromi care au pus mâna pe mai multe case de pe un bulevard central din Timişoara.

Potrivit legii 112, locuinţele care au fost naţionalizate de comunişti, aflate în proprietatea statului, puteau fi vândute chiriaşilor care le ocupau. Numai că la Primăria Timişoara, comisia de aplicare a Legii 112 a emis o notă prin care se permitea vânzarea unor astfel de locuinţe celor care nu erau chiriaşi în momentul intrării în vigoare a legii.

Emisiunea se difuzează în direct, simultan pe TVR Timișoara şi TVR 3 luni 4.05.2015 la ora 17:00, cu reluare pe TVR3 marţi 5.05.2015 la ora 00:30.

13:30 Tableta de sănătate

14:30 CAMPION LA MICROFON

 
“Ce zice legea?”: Testamentul - ce trebuie să știm înainte să mergem la notar | VIDEO

Într-o nouă ediție a emisiunii “Ce zice legea?”, domnul Mihai Mîțiu, notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici Timișoara, explică rolul ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

 

#tvrtimisoara