loader
Foto

Festivalul internațional „Tamburaşii Câmpiei Bănăţene” la Sânnicolau Mare (II) | VIDEO

Joi, 18 iulie, de la ora 14:45, la TVR Timișoara, v-am invitat să vizionați a doua parte a ediției despre Festivalul internațional „Tamburaşii Câmpiei Bănăţene” de la Sânnicolau Mare.

 

Minorități în limba sârbă

Locuitorii din Sânicolau au marcat la sfârșitul anului trecut o dublă sărbătoare, inaugurarea oficială a noului sediu al Uniunii Sârbilor și Centrului Cultural Regional Sârb din orașul lor, precum și împlinirea a 15 ani de activitate a Orchestrei de Tamburaşi „Batini Bećari”.

.
În aceeași seară, a avut loc festivalul internațional de tamburaşi „Tamburaşii Câmpiei Bănăţene” în cadrul „Zilelor Culturii Sârbe”, primul eveniment desfășurat în noul Centru Cultural din Sânicolau Mare. În prezența reprezentanților autorităților locale și regionale, a numeroși locuitori din Sânicolau și a oaspeților acestora, la primele ore ale serii, a avut loc inaugurarea oficială a noului Centru Cultural. Sediul noului edificiu a fost sfințit prin rugăciune de către Starețul Iustin, Exarhul Mănăstirii Eparhiei Timișoara, împreună cu protopopul Dina Čokov, protovicarul Rada Arsin, protovicarul Ivan Popov și iereul Radoslav Stojkov..

Prin tăierea panglicii de la intrarea în Casa Sârbească a fost deschis oficial noul sediu al Uniunii Sârbilor din Sânicolau. Această onoare a revenit președintelui Uniunii Sârbilor Ognjan Krstić, primarului Dănuţ Groza, președintei filialei Uniunii din Sânicolau Mare Duşiţa Roşu și vicepreședintelui Dalibor Borko Bojin. Noua Casă Sârbească va găzdui sediul organizației locale și centrul cultural regional, unde îşi vor desfășura activitățile KUD „Sveti Sava”, TO „Batini bećari”, VIS „Biseri”, Asociației de Femei „Semiklušanke” și vor avea loc cursurile de limba sârbă. După cuvântul de deschidere al primarului Dănuț Groza, al președintelui Uniunii Sârbilor Ognean Cârstici și al președintei organizației locale a Uniunii Sârbilor Duşiţa Roşu, în sala spațioasă a Centrului Regional Sârb, a avut loc a doua parte a ceremoniei, festivalul internațional de tamburaşi „Tamburaşii Câmpiei Bănăţene”, la care a participat ca gazdă orchestra de tamburaşi „Batini bećari” și invitații acestora, orchestrele sârbeşti de tamburaşi din Banatul românesc și orchestre de tamburaşi din Serbia, Bosnia și Herțegovina și Ungaria. Orchestrele de tamburaşi au prezentat tot ce au mai bun, pe scenă, sunetele tamburei au încălzit inimile publicului și au deschis sufletele ascultătorilor, pentru că tambura se aude cu urechea și se ascultă cu inima. Publicul a răsplătit participanții cu numeroase aplauze și ovații pentru selecția deosebită și interpretarea repertoriului cântecelor de tamburaşi și a muzicii populare. La finalul evenimentului, fiecărei orchestre de tamburaşi i s-a înmânat o plachetă și o diplomă de mulțumire din partea Uniunii Sârbilor din România pentru participarea la festival.

 

12:00 Actual Regional

13:30 Drumuri aproape

 
(P) Cum folosesc românii internetul: divertismentul, scop principal pentru utilizatori

Dinamica pozitivă a mediului online este evidentă în România în ultimii ani, datele indicând o utilizare tot mai intensă a internetului atât în ...

Mărturii fotografice ale nunților bănățene: Un secol de tradiție | VIDEO

Colecția de fotografie veche intitulată „Bănățeni în ţoalele lor”, prezentată de Dalida Groza, reprezintă un valoros document etnografic.

(P) Elis Pavaje a încheiat lucrările de extindere a fabricii sale de la Stoenești. O investiție de 13 milioane de euro

Cel mai mare producător de pavaje din România,  Elis Pavaje , a încheiat lucrările pentru extinderea fabricii sale din Stoenești, Prahova.

 

#tvrtimisoara