loader

Forța de muncă circulă liberă în Europa

În țările estice fenomenul e mai recent, în Occident se petrece deja de câteva decenii. Dar soluția miraculoasă a prosperității fără nedoritele dezechilibre încă nu a fost găsită.

 

Europa 360°

Reportajele din această ediție a emisiunii sunt produse de TVR Timisoara și televiziunile publice din Belgia, Slovenia și Bulgaria.

Detaşarea lucrătorilor în propria lor ţară nu este apreciată de autorităţile fiscale din Belgia. Apar pierderi de venituri la buget, așa că regulile sunt înăsprite, iar lucrurile se complică. După cum vedem în acest reportaj realizat în Belgia, Luxemburg şi Franţa, suntem încă departe de o armonizare europeană.

Un fenomen similar se petrece în zona de graniță a Sloveniei cu Austria, unde numeroși muncitori fac naveta zilnic de zeci de ani. Aparent, acesta este un avantaj dar aflăm de la cei în cauză că nu e chiar așa. Mai ales de când statul sloven încearcă să colecteze diferențele de impozite dintre cele două țări.

Sistemul de sănătate din România se confruntă cu o criză dramatică de cadre medicale. Se estimează că România a pierdut după 1989 peste 20000 de doctori iar procesul a accelerat după aderarea din 2007. În zone izolate cum ar fi Valea Almăjului asistența medicală mai poate fi asigurată doar la un nivel minim.

Depopularea se petrece și în Bulgaria: rată scăzută a natalităţii, rată ridicată a mortalităţii, angajaţi mai puţini şi bătrâni mai mulţi. Se spune chiar că națiunea se topește. Sistemul de asigurări se luptă să supravieţuiască, dar nu se găsesc soluții concrete de evitare a prăbușirii acestuia.

Urmăriți un proiect TVR Timișoara și Circom Regional finanțat de Parlamentul European.(w500)

Această ediție a emisiunii “Europa 360” este difuzată:

- duminică 15.04.2018 de la ora 12:00 pe TVR3

- duminică 15.04.2018 de la ora 18:30 pe TVR Timișoara

- marți 17.04.2018 de la ora 13.30 pe TVR Moldova

- sâmbătă 21.04.2018 de la ora 11:00 pe TVR Timișoara

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv. Emisiunea poate fi vizionată și mai jos.


1:00 Festivalul Mariana Drăghicescu

4:00 Descoperă vestul

 

"Agrostrategia": Succese în cultura afinului | VIDEO

publicat: vineri, 12 septembrie 2025

O fermă românească consacrată, recunoscută pentru performanța sa în cultura mare, a diversificat recent prin investiția în cultura afinului, ...

În jurul unui foc de tabără. Natura și bucuria călătoriilor | VIDEO

Munții Țarcu, o regiune mai puțin explorată din Banat, ascund comori unice la nivel mondial, așteptând să fie descoperite de turiști.

Țara Hațegului, legende și peisaje de vis | VIDEO

Țara Hațegului, legende și peisaje de vis | VIDEO

publicat: miercuri, 20 august 2025

Călătoria în Țara Hațegului depășește simpla vizitare a unui geoparc, invitând la o explorare a legendelor locale, de la mlaștini enigmatice și ...

 

#tvrtimisoara