loader

Întâlniri cu iz magic la "Ora Regiunii"

„Peripatetica” este o călătorie în lumea ştiinţelor şi-a artelor, deopotrivă.

 

Tania Stavilă Ţunaş
Ora regiunii

Evenimentul, organizat de către Fundaţia Archaeus şi Universitatea de Vest din Timişoara, va avea loc la Oraviţa, în Teatrul Vechi, între 16 şi 18 iulie.

Ediţia din acest an (cea de-a patra, mai exact), propune tema „Forme şi Structuri”, iar conferinţele vor acoperi o arie largă de domenii: de la istorie şi economie până la fizică şi muzicologie.

Amănunte primim, în direct, dinspre doamnele Maria Dragomirescu şi Cornelia Vizman, însoţite de către sociologul Bogdan Nadolu.

Cea de-a doua parte a serii este dedicată unei discuţii profesioniste legată de PR.

PR-ul nu este nici pe departe un domeniu la care se pricepe toată lumea, aşa precum, din păcate, e tot mai mult perceput. Cel mai important ar fi să înţelegem că noţiunea de „Public Relations” nu e nici pe departe echivalentă unui concept împământenit, anume acela de „Relaţii cu Publicul”.

De aici ne propunem să dăm start discuţiei la care vor lua parte doi dintre oamenii care fac, cu adevărat, PR Cristina Puţan şi Oltea Zambori.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, marți 7.07.2015 la ora 20.00, cu reluare miercuri 8.07.2015 la ora 11.30.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ la http://www.tvrplus.ro/live-tvr-timisoara .

2:30 Ce zice legea?

?

3:00 Rialiti Şoc

 
Dacă AI-ul știe, ce ne mai învață școala? | VIDEO

Dacă AI-ul știe, ce ne mai învață școala? | VIDEO

publicat: miercuri, 07 octombrie 2026

În era inteligenței artificiale (AI), întrebarea privind relevanța școlii devine tot mai pregnantă.

Premieră “Ce zice legea?” - Se prescrie o datorie după 3 ani? | VIDEO

„Au trecut trei ani, deci nu mai trebuie să plătesc” — este adevărat sau doar unul dintre miturile frecvente despre datorii? Aflăm răspunsul ...

Sezon nou “Sarea în bucate”: Rețeta secretă de Papanași de la Moneasa | VIDEO

Dan Liuț vizitează Moneasa, o stațiune cunoscută pentru papanași și pentru festivalul clătitelor („al scoverzilor"), organizat în ultimul ...

 

#tvrtimisoara