loader

La "Ora de Vară" este ziua folclorului

Felicia Stoian a propus telespectatorilor o incursiune la Valea lui Liman în cadrul sărbătorii "Nedeea Românilor de Pretutindeni".

 

Felicia Stoian
Ora de Vară

Ediţia este disponibilă pe TVR+

În prima parte a emisiunii, în studioul timişorean al televiziunii române au fost invitaţi interpreta Carmen Popovici Dumbrava şi directorul artistic al ansamblului Banatul din Timişoara, Adrian Scorobete.

Împreuna, cei prezenţi au dezvăluit câteva din secretele longevităţii acestei serbări câmpenesti ce se desfăsoară neîntrerupt încă din anul 1973, devenind una din cele mai îndrăgite manifestări tradiţionale din Banat.

În partea a doua, folosind arhiva TVR ne-am amintit de cântecul Deliei Musunea şi de cel al Anei Pacatiuş – doua voci ale Banatului născute in aceiaşi zi de 2 august.

Emisiunea s-a difuzat în direct pe TVR Timișoara vineri 1.08.2014 de la ora 20.00 (cu reluare pe TVR3 și TVR Timișoara sâmbătă 02.08.2014 la orele 10.00 și respectiv 11.00). 

4:30 Descoperă vestul

7:00 Europa 360

 
Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

Vă propunem o ediție "România în bucate", realizată de colegii de la TVR Timişoara, difuzată luni, 24 august, la TVR2.

 

#tvrtimisoara