loader

La "Sarea în bucate" aflăm cum se face sloiul de oaie

S-a umplut de veselie Valea Gâștii din Forotic, unde uica Mihai ne-a împărtășit rețeta sloiului de oaie, o mâncare ciobănească veche de vreo 200 de ani.

 

Veronica Mihoc

O luăm la drum prin Caraș și ajungem la invitația Cameliei Ceocu, în satul său de copilărie, Forotic. Găsim aici o familie de gospodari, care nu numai că ne-a deschis ușa casei lor dar ne-a și primit cu tot sufletul. Și au fost alături de noi, de la cel mai bătrân al casei până la cel mai tânăr, de la părinți și copii până la veri și nepoți și asta pentru că la Camelia Ceocu, toată familia e unită și la necaz și la bucurie.

Așa că, s-a umplut de veselie Valea Gâștii din Forotic, unde uica Mihai ne-a împărtășit rețeta sloiului de oaie, o mâncare ciobănească veche de vreo 200 de ani. Dar nu știm cum ar fi ieșit bunătatea asta de mâncare fără carnea savuroasă a oii de Rațca, o rasă specială de ovine care trăiește doar prin părțile astea.

Nea Iosif crește oile astea de când se știe și spune că în vremea comuniștilor, bătrânii satului ca să-și protejeze turmele le-au ascuns prin păduri. El se laudă acum cu câteva exponate cu care a participat la expoziții în țară și străinătate. Vă facem curioși și vă lăsăm pe voi să aflați cu ce este specială această rasă de oi, urmărind emisiunea "Sarea în bucate".

Imaginea: Iuliu Theer, Montajul: Călin Constantin

Tot la Forotic, aveam să descoperim și o casă veche, ridicată prin 1800, așa cum rar mai găsești prin Banatul de astăzi, unde mai nou gospodăriile se poartă cu ferestre de termopan, podeaua de pământ bătut e înlocuită cu gresie colorată iar răchia se bea din pet-uri de plastic.

Casa lui nea Mioc, Dumnezeu să-l odihnească, e un adevărat muzeu, cu izul Banatului de altădată, un loc încremenit în timp dar care te face să te simți mai bine decât în orice altă casă modernă de astăzi.

E greu de descris în cuvinte. E puțin cât am putut noi surprinde pe bandă. Dar merită să-ți rupi din timp pentru a fi și tu părtaș la bucuria noastră.

(w882)

4:30 Descoperă vestul

7:00 Cum ne

-o fost vorba
 
(P) Amenajare premium cu ceramică italiană GUDART – studiul unui apartament modern

Ceramica italiană premium GUDART transformă complet un apartament modern, oferind eleganță, durabilitate și continuitate vizuală. În acest ...

(P) Cum alegi plăcile ceramice în funcție de trafic, umiditate și stil

Ghid complet pentru alegerea plăcilor ceramice în funcție de trafic, umiditate și stilul locuinței. Află ce tipuri de plăci sunt potrivite pentru ...

(P) Cum alegi pardoseala potrivită pentru fiecare cameră

Alegerea pardoselii potrivite pentru fiecare cameră influențează atât estetica locuinței, cât și confortul și durabilitatea în timp. Fiecare ...

 

#tvrtimisoara