loader

La "Drumuri aproape", în Sichevița, în Clisura Dunării

Miercuri, 27 noiembrie, echipa emisiunii a vizitat prima moară cu vânt de la Sichevița, care datează din 1810.

 

Diana Bogea
Drumuri aproape

UPDATE: Ediția emisiunii din 27 noiembrie este disponibilă pe TVR+.

Şi nu puţine sunt motivele pentru care am mers acolo: ansamblul de mori cu ciutură şi butoni, specifice zonei, pescuitul tradiţional pe Dunăre, muzeul sătesc de la Gornea şi, desigur, fiertul la cazan, producerea ţuicii, mai precis, că doar e sezonul…

Alegerea destinaţiei a fost subiectivă, în ceea ce mă priveşte, pentru că Sicheviţa e locul unde mi-am petrecut vacanţele copilăriei, dar tocmai de aceea, poate, ştiu atât de puţine despre locurile astea. Însă am parte de un ghid de nădejde, om cu multă şcoala şi cu scaun la cap, care nu a uitat niciodată de unde a plecat, domnul profesor Popovici.

Morile cu ciutură şi butoni de pe cele două văi ale Sicheviţei, Gramensca şi Cameniţa, sunt primele pe lista de obiective demne de vizitat. Aproape douăzeci la număr, mai toate funcţionale, deşi prima este datată 1810. Şi avem noroc să găsim oameni la măcinat, aşa încât vedem cum funcţionează acest tip de moară, diferit de cele de la Rudăria, deşi mai puţin cunoscut.

Imaginea: Iuliu Theer, montajul: Ilie Mandravel, călătorul: Diana Bogea

În drumul nostru pe vale mai avem ocazia să vedem o batoza veche, de lemn, aşa cum erau multe în Sicheviţa, sat bogat, cu oameni harnici şi pământ mănos.. Şi proprietari, aproape fără excepţie, de colibă, adică o casă cu tot confortul de rigoare, situată însă aproape de câmp şi de animale.

Finalul primei zile ne găseşte la muzeul sătesc din Gornea, unde zeci de exponate valoroase vorbesc despre istoria şi tradiţiile locului.

Ziua următoare mă găseşte pe malul Dunării, gata de o plimbare cu barca, deşi vremea e potrivnică. Norocul face să găsesc totuşi un pescar cu năvodul pregătit, aşa că profit de şansa asta pentru o croazieră prin ploaie.

Ploile anunţă toamna, dar şi începerea fiertului la căzan, tradiţie respectată cu sfinţenie de schiviceni, care spun de altfel ca nu există răchie mai bună ca a lor. Căzanul lui Uica Iova funcţionează la capacitate maximă, iar eu aflu de la cazanger cum stă treaba cu fiertul, cu trăgulele şi cu răchia profriptă.

Emisiunea “Drumuri aproape” este difuzată pe TVR Timişoara  duminică 24.11 la ora 20:30 (cu reluare luni 25.11 la ora 11.30) iar pe TVR 3 miercuri 27.11 la ora 21:30 (cu reluare joi 28.11 la ora 5.30 și duminică 1.12 la ora 8.00).

(w882)


 

4:00 Minorităţi în limba maghiară

4:30 Descoperă vestul

 
(P) Amenajare premium cu ceramică italiană GUDART – studiul unui apartament modern

Ceramica italiană premium GUDART transformă complet un apartament modern, oferind eleganță, durabilitate și continuitate vizuală. În acest ...

(P) Cum alegi plăcile ceramice în funcție de trafic, umiditate și stil

Ghid complet pentru alegerea plăcilor ceramice în funcție de trafic, umiditate și stilul locuinței. Află ce tipuri de plăci sunt potrivite pentru ...

(P) Cum alegi pardoseala potrivită pentru fiecare cameră

Alegerea pardoselii potrivite pentru fiecare cameră influențează atât estetica locuinței, cât și confortul și durabilitatea în timp. Fiecare ...

 

#tvrtimisoara