loader

Numeroase spectacole la final de an!

La final de an, Teatrul Naţional Timişoara a pregătit spectatorilor săi mai multe premiere.

 

Roxana Morun
Ora regiunii

„Daddy” , un text de Anne Habermehl, tradus de Ciprian Marinescu, a văzut de curând luminile rampei.

Spectacolul, a carui regie e semnată de Mihaela Lichiardopol, vorbeşte despre relații, posibile și imposibile, „bune” și greșite, iubire, ură, prietenie, loialitate sau trădare. Nimeni nu poate trăi în afara acestui sistem.

„Daddy” spune, fără să judece și fără să dea verdicte, o poveste, cu emoțiile și derapajele pe care, într-un fel sau altul, le are fiecare din noi.

Cum s-a născut acest spectacol vom afla chiar de la trei dintre cei implicaţi: actorii Ana Maria Cojocaru şi Cătălin Ursu şi regizoarea Mihaela Lichiardopol.

Marţi, 9 decembrie 2014, cu începând de la ora 19, în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, va avea loc Concertul de lansare albumului de colinde şi cântece de stea “La vreme de sărbători“, realizat de poetul şi cantautorul George Popovici.

Albumul conţine 12 colinde şi are ca bonus negativul colindei “La vreme de sărbători”. Muzica şi versurile sunt semnate de George Popovici, care a fost susţinut la aranjamentul orchestral de Ilie Stepan şi de Adrian Popovici. Povestim, aşadar, cu cantautorul făgeţean despre colindele şi cântecele de stea din minunata zona a Făgetului.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timișoara, luni 8.12.2014 la ora 20.00 cu reluare marți 9.12.2014 la ora 11.30.

(w882)

10:30 Forum economic

11:30 Cum ne

-o fost vorba
 
(P) Cum alegi plăcile ceramice în funcție de trafic, umiditate și stil

Ghid complet pentru alegerea plăcilor ceramice în funcție de trafic, umiditate și stilul locuinței. Află ce tipuri de plăci sunt potrivite pentru ...

(P) Cum alegi pardoseala potrivită pentru fiecare cameră

Alegerea pardoselii potrivite pentru fiecare cameră influențează atât estetica locuinței, cât și confortul și durabilitatea în timp. Fiecare ...

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

publicat: miercuri, 21 ianuarie 2026

Ceramica porțelanată a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai căutate materiale pentru amenajări interioare și exterioare. Arhitecții o ...

 

#tvrtimisoara