loader

"Ora de Vară": festivalul Jazz Tm începe miercuri seară la Timişoara

Cea de a doua ediție a festivalului propune publicului timișorean și nu numai nume importante ale jazz-ului mondial.

 

Tania Stavilă Ţunaş
Ora de Vară

În perioada 9-11 iulie se desfăşoară, la Timişoara, Festivalul „Jazz Tm”.

Un eveniment aşteptat cu nerăbdare de către public şi artişti, deopotrivă. Nume de referinţă ale genului (dacă e să-l amintim doar pe Al Jarreau) vor urca pe scena din Piaţa Victoriei, iar Timişoara se va transforma, preţ de trei zile, într-o Sărbătoare a jazzului.

Despre eveniment stăm de vorbă, în direct, cu primarul Timişoarei, Nicolae Robu, iar mai apoi cu unul dintre muzicienii-„băştinaşi” care va urca pe scenă: Teo Milea.

La Dealu’ Cerului (Cheile Nerei-Beuşniţa), locul pare că a înghiţit timpul.

În acest spaţiu şi-a găsit noimă, de-o vreme, o şcoală de vară multidisciplinară, iar artele se întrepătrund şi ele.

Proiectul (şi întâmplările care-l însoţesc) aparţine Fundaţiei Archaeus din Timişoara, iar invitat ne este preşedintele însuşi, arhitectul Marius Miclăuş.

Emisiunea se difuzează în direct pe TVR Timișoara și TVR3 marți 08.07.2014 la ora 20.00 (cu reluare pe TVR Timișoara miercuri 09.07.2014 la ora 11.00).


 

 

 

11:30 Cum ne

-o fost vorba

12:00 Actual Regional

 
“Ce zice legea?”: Testamentul - ce trebuie să știm înainte să mergem la notar | VIDEO

Într-o nouă ediție a emisiunii “Ce zice legea?”, domnul Mihai Mîțiu, notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici Timișoara, explică rolul ...

Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

 

#tvrtimisoara