loader
Foto

Rolul bisericii în Marea Unire

Momentul 1918 a fost de fapt finalul unor acțiuni care au început cu veacuri anterior. Biserica, alături de alte instituții, a constituit un pilon pe care s-a clădit unitatea naționala decenii anterior momentului 1918.

 

România centenară

Biserica a influențat foarte mult parcursul istoriei. Pentru a ințelege mai bine rolul său în Marea Unire, trebuie să ne intoarcem cu mai bine de 1000 de ani în urmă, când biserica începe să se dezvolte în două mari centre religioase, Roma și Constatinopol.

Creștinismul din nordul Dunării, în viitoarele teritorii românești, este arondat Romei, cu liturghie în limba latină. Dupa anul 800, prin dezvoltarea imperiului bulgaro-român, se va introduce slavonismul în liturghie, iar mai apoi se decide dezlipirea de biserica Romei, alipirea de Constantinopol, dominantă devenind influența bizantină.

Mai tarziu, la sfârșitul secolului 17 și începutul secolului 18 are loc trecerea de sub dominație otomană sub domniație habsburgică, iar pe plan religios, lămurirea românilor de a trece la catolicism, apariţia bisericii greco-catolice.

Practic, în perioada istorică premergătoare unirii, în teritoriul românesc existau două mari biserici, cea ortodoxă şi cea greco-catolică. Istoricii Camil Petrescu şi Ion Cârjă, ne descriu contribuţia bisericii în înfăptuirea Unirii de la 1918.

Emisiunea "România centenară" se difuzează pe TVR Timișoara, duminică 21 octombrie 2018, de la ora 19.30 (cu reluare sâmbătă 26 octombrie 2018, de la orele 13.30) iar pe TVR3 sâmbătă, 20 octombrie 2018, de la ora 18.30 .

Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv iar ulterior mai jos.



13:30 Europa 360 (R)

(Reluare)

14:00 Descoperă vestul (R)

(Reluare)
 
Ioan Fernbach, invitat la

Ioan Fernbach, invitat la "Spirit și credință"

publicat: duminică, 28 aprilie 2024

Despre maestrul Ioan Fernbach și despre multe altele vom vorbi în ediția specială a emisiunii "Spirit și credință" din 1 mai, de la ora 16:45, la ...

Misterul de la Cioclovina | VIDEO

Misterul de la Cioclovina | VIDEO

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Comoara de la Cioclovina a fost descoperită de arheologi cu ajutorul speologilor. Urmăriți o ediție "Istorii ascunse", realizată de Cristina Baican.

Casa Vulcanilor de la Densuș | VIDEO

Casa Vulcanilor de la Densuș | VIDEO

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Descoperă Casa Vulcanilor, printre cele mai faine proiecte din Geoparcul Dinozaurilor, o bucurie pentru mici și mari în egală măsură.

 

#tvrtimisoara