loader

Sărbătoarea Sfântului Vid la "Orizonturi Sârbești"

Printre sărbătorile sîrbeşti care au dobîndit o importanţă tot mai mare în ultimii 25 de ani este şi cea a Sfîntului Vid.

 

Mimo Obradov
Minorități în limba sârbă

La mănăstirea Zlatiţa şi la Timişoara Uniunea Sîrbilor din România acordă plachete şi diplome speciale cu această ocazie celor care s-au distins prin activitatea lor în slujba comunităţii şi a relaţiilor sîrbo-române.

Ceremonia de înmînare a distincţiilor desfăşurată la Palatul Episcopal din Timişoara a beneficiat şi de un program artistic susţinut de Corul bisericii ortodoxe sîrbe Timişoara-Cetate şi de grupul vocal feminin Melizmi din Kikinda, Serbia.

În ziua praznicului Sfîntului Vid, 28 iunie, la mănăstirea Zlatiţa, în judeţul Caraş Severin, a fost oficiată liturghia arhierească şi s-a desfăşurat un program cultural-artistic pe platoul din faţa bisericii.

Emisiunea "Orizonturi Sîrbești" se difuzează marţi 14.07.2015 la ora 12.20 pe TVR3 (cu reluare marţi 14.07.2015 la ora 23.50) iar pe TVR Timișoara miercuri 15.07.2015 ora 19.30 (cu reluare joi 16.07.2015 de la ora 11.00).

3:30 Telejurnal Regional TVR TM

4:30 Minorităţi în limba germană

 
Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? | VIDEO

Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? O poveste de dragoste născută în pandemie, pe care o punem astăzi pe masă ...

Tineri dansatori din Timișoara, pe scena mondială de la Dublin | VIDEO

La ”Reporter Special” vă invităm să descoperiți povestea tinerilor dansatori de la studioul de dans al Timeei Șerban, care au reprezentat ...

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

În această ediție a emisiunii “Stare de bine” vorbim despre schimbările care nu se produc peste noapte, ci se pregătesc în timp. Despre ...

 

#tvrtimisoara