loader

Sculptură, poezie şi muzică live

Arădeanul Cosmin Moldovan revine la Timişoara cu expoziţia de sculptură intitulată „Fragments of our identity”.

 

Tania Stavilă Ţunaş
Ora regiunii

Este găzduită de către Galeria Pygmalion de la Casa Artelor şi se află pe simeze până în data de 8 martie. Începând din această seară.

Sculptură figurativă, personaje cu proporţii inegale, trupuri înţesate de poezie. Adică lumea pe care ne-o propune, întru meditare asupră-i, artistul vizual Cosmin Moldovan.

Ne este alături, în direct, în această seară, la „Ora regiunii”.

Este o tradiţie aceea ca Fundaţia Culturală „Orient latin” să organizeze întâlniri dedicate Zilei Internaţionale a Poeziei. Ilie Chelariu, diriguitorul fundaţiei, a ales ca, în acest an, gazdă a evenimentului să fie Lugojul. Mai exact, cinematograful „Bela Lugosi”, un spaţiu recent amenajat şi excelent dotat.

Ion Oprişor, coordonatorul cenaclului „Anotimpuri” este acela care i se alătură lui Ilie Chelariu în organizarea întâlnirii scriitorilor din vestul ţării din data de 21 martie a acestui an.

Cei doi scriitori sunt în această seară în direct cu amănunte, poveşti şi poezie.

Caroline Bicu şi Voicu Dumitraş ne vor ţine isonul, muzical vorbind, cu interpretări live.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, joi 18.02.2016 la ora 20.00, cu reluare vineri 19.02.2016 la ora 11.30. Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ la http://www.tvrplus.ro/live-tvr-timisoara .

15:30 Minorităţi

16:00 Cântecul de acasă

- direct
 
(P) Cum folosesc românii internetul: divertismentul, scop principal pentru utilizatori

Dinamica pozitivă a mediului online este evidentă în România în ultimii ani, datele indicând o utilizare tot mai intensă a internetului atât în ...

Mărturii fotografice ale nunților bănățene: Un secol de tradiție | VIDEO

Colecția de fotografie veche intitulată „Bănățeni în ţoalele lor”, prezentată de Dalida Groza, reprezintă un valoros document etnografic.

(P) Elis Pavaje a încheiat lucrările de extindere a fabricii sale de la Stoenești. O investiție de 13 milioane de euro

Cel mai mare producător de pavaje din România,  Elis Pavaje , a încheiat lucrările pentru extinderea fabricii sale din Stoenești, Prahova.

 

#tvrtimisoara