loader

Se anunţă grevă generală în Timiș

2500 de funcţionari publici din ţară vor intra în grevă generală timp de o zi până la sfârşitul lunii aprilie.

 

Telejurnal Regional TVR Timișoara

Dintre aceştia, 1500 de persoane sunt angajate la primării din jud Timiş. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a strâns deja adeziunile pentru această acţiune iar numărul participanţilor poate creşte pentru că lista rămâne deschisă şi în această săptămână.

Încă din luna ianuarie reprezentanţii funcţionarilor publici încearcă să negocieze cu autorităţile guvernamentale. Până în prezent, nici unul dintre cei doi miniştri care ar putea să le acorde drepturile solicitate nu a participat la dialog cu sindicaliştii. Chiar dacă conştientizează importanţa grevei generale şi eventualele consecinţe, funcţionarii spun că nu au de ales.

Funcţionarii publici nu au mai primit măriri salariale din anul 2008. Mai mult, de atunci încoace drepturile băneşti au scăzut pentru angajaţii primăriilor din cauza tăieri sporurilor.

Cel mai greu este pentru lucrătorii de la sate. O lege din 2010 stabileşte condiţii financiare minime în primăriile rurale. În acestă situaţie, veniturile lunare din sistem sunt la limita subzistenţei. Un inspector şef cu grad maxim de salarizare angajat într-o comună câştigă 1200 de lei net iar începătorii iau lunar şi 700 de lei.

Doar 2 angajaţi ai primăriei Timişoara au aderat la greva generală din această lună. Mulţi dintre funcţionarii publici de aici au salarii decente pentru că au obţinut păstrarea sporurilor în baza unor hotărâri judecătoreşti. Chiar şi aşa, în acest moment se află pe rol un proces intentat de Curtea de Conturi care ar putea duce la micşorare drastică a veniturilor salariale din primăria Timişoara.

Reporter: Simona Ivașcu. Imaginea: Daniel Vlăduță.

Ştirile TVR Timişoara se difuzează zilnic de la orele 18,20 și 21,30 (de la ora 21,30 sunt transmise şi în limbaj mimico- gestual).


7:30 În prelungiri

9:00 Cap de afiș

 
(P) Cum folosesc românii internetul: divertismentul, scop principal pentru utilizatori

Dinamica pozitivă a mediului online este evidentă în România în ultimii ani, datele indicând o utilizare tot mai intensă a internetului atât în ...

Mărturii fotografice ale nunților bănățene: Un secol de tradiție | VIDEO

Colecția de fotografie veche intitulată „Bănățeni în ţoalele lor”, prezentată de Dalida Groza, reprezintă un valoros document etnografic.

(P) Elis Pavaje a încheiat lucrările de extindere a fabricii sale de la Stoenești. O investiție de 13 milioane de euro

Cel mai mare producător de pavaje din România,  Elis Pavaje , a încheiat lucrările pentru extinderea fabricii sale din Stoenești, Prahova.

 

#tvrtimisoara