loader

Serviciile publice de calitate sunt o marcă a civilizației europene

Dar privatizările devin necesare acolo unde se dovedește că statul nu este un bun administrator.

 

Europa 360°

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Reportajele din această ediție a emisiunii sunt produse de TVR Timișoara și televiziunile publice din Italia, Croația și Polonia.

Valea Almăjului este o zonă izolată în munții Banatului cu circa 15000 de locuitori. În 2011, pe fondul crizei, guvernul a decis să închidă zeci de spitale, inclusiv cel din Bozovici. Puși în situația de a face cel puțin 2 ore până la cel mai apropiat spital, oamenii locului s-au organizat ca să susțină măcar un punct de asistență medicală.

Ca mai peste tot în Europa, transportul public local în Italia este în pierdere și trebuie subvenționat în toate orașele mari. Cu excepția Florenței, acolo unde o soluție inteligentă de privatizare a permis ca serviciul să intre pe profit și să nu mai apese pe bugetul orașului.

Osijek a fost cel mai industrializat oraș din Croația. Dar orașul a fost secătuit, mai întâi de război, apoi de privatizările dubioase ale fabricilor de stat. Noii magnați au cumpărat fabrici pe mai nimic, ca simplă investiție imobiliară. Ca și în România, astfel de fabrici sunt acum în lichidare.

În satele din estul Poloniei majoritatea locuitorilor au ocupații legate de agricultură. Ca și în România, populația are venituri mici, este îmbătrânită și are nevoie mai des de servicii medicale. Serviciul public de sănătate are însă dificultăți de finanțare și din această cauză, pentru anumite intervenții, se formează liste de așteptare.

Urmăriți un proiect TVR Timișoara și Circom Regional finanțat de Parlamentul European.

Emisiunea “Europa 360” este difuzată:(w235)

- duminică 10.05.2015, de la ora 19.30 pe TVR2 și pe TVR HD.

- duminică 10.05.2015 de la ora 21:00 pe TVR Timișoara.

- luni 11.05.2015 de la ora 12:30 pe TVR Timișoara.

- joi 14.05.2015 de la ora 0:30 pe TVR2

- sâmbătă 16.05.2015 de la ora 8:30 pe TVR2

 

 

7:30 Drumuri aproape (R)

(Reluare)

8:00 Fotograful revoluției – Constantin Duma (R)

(Reluare)
 

"Sarea în bucate": Tăierea porcului | VIDEO

publicat: sâmbătă, 21 decembrie 2024

În perioada premergătoare Crăciunului, tradițiile locale își fac simțită prezența cu o intensitate aparte, iar tăierea porcului devine un moment ...

Piesa  „Bank Ban”, din nou pe scena din Arad | VIDEO

Piesa „Bank Ban”, din nou pe scena din Arad | VIDEO

publicat: vineri, 20 decembrie 2024

Piesa „Bank Ban” reprezintă una dintre cele mai valoroase opere ale dramaturgiei maghiare, având un impact deosebit asupra publicului din Arad.

Revoluția e despre EI. Un Omagiu adus Martirilor din Decembrie 1989 | VIDEO

Revoluția din Decembrie 1989 reprezintă un moment important în istoria României, caracterizat prin lupta pentru libertate și demnitate.

 

#tvrtimisoara