Ne-am obişnuit în ultimii ani să vedem organizaţii şi instituţii desfăşurând programe de promovare a produselor româneşti.
Mai rar se întâmplă însă ca simpli cetăţeni să ia atitudine şi să pledeze pentru consumul mărfurilor autohtone. În Timişoara o avocată a iniţiat o campanie de convingere a consumatorilor să îşi aplece atenţia asupra producătorilor locali sau naţionali. Pentru că este specializată în domeniul economic, experienţa profesională i-a arătat problemele de care se lovesc întreprinzătorii români.
Diana Perşa a demarat pe o reţea de socializare campania de promovare a mărfurilor româneşti, indiferent dacă este vorba de alimente, haine, sau alte tipuri de produse. Îi îndeamnă pe cetăţeni să cumpere… româneşte. Pentru a avea o economie funcţională şi pentru ca oamenii să aibă locuri de muncă. Avocata mai spune că atunci când produsele sunt autohtone şi controlul calităţii lor se poate face mai usor.
Diana Perşa (avocat): Foarte multe afaceri mici ajung la faliment. Nu beneficiază de succesul de care ar beneficia dacă ar fi mai bine susținute nu doar de stat ci și de consumatorii naționali. Atâta vreme cât vom alege produse străine conaționalii vor avea de suferit.
Printre afacerile româneşti care s-au bucurat de succes de-a lungul anilor se numără şi unul dintre primele ateliere de design vestimentar care au fost înfiinţate în Timişoara după revoluţie. Hainele create aici sunt căutate şi în România, dar îmbracă şi cliente din Statele Unite sau Ungaria. Lupta cu firmele străine mari care au invadat piaţa românească este însă grea.
Dana Simionescu (designer vestimentar): Având în vedere că am fost în regimul comunist și nu aveam acces la exterior, acum dintr-o dată toată lumea vrea lucruri din exterior și a uitat ceea ce se produce aici. Deci trebuie să lucram la schimbarea mentalității.
Un alt producător care se luptă să prospere este un legumicultor din comuna Belinţ. Omul îşi promovează afacerea şi produsele pe internet. A început cu 20 de clienţi. Apoi vestea s-a dus din gură în gură. Acum are aproape 100 de familii care apelează constant la produsele lui. Mai mult, îşi invită clienţii să îi viziteze pământurile să vadă modul în care face legumicultura.
În ultima vreme, cel puţin în privinţa produselor alimentare, românii par să fi înţeles că e bine să cumpere româneşte.
Cu toate acestea, apetitul pentru produsele româneşti trebuie să crească, spune iniţiatoarea campaniei de promovare. Pentru asta Diana Perşa îşi doreşte să înfiinţeze o asociaţie care să aibă în componenţă atât clienţi cât şi producători.
Reporter: Gabriela Stoian, Imaginea: Dan Radivoi, Radu Ionescu.
Ştirile TVR Timişoara se difuzează zilnic de la orele 18,20 și 21,30 (de la ora 21,30 sunt transmise şi în limbaj mimico- gestual).