loader
Foto

"Totul la Vedere": Cod roșu la Justiție

Intrarea în vigoare a noului Cod Penal și a Codului de procedură penală a stârnit numeroase controverse: organizații ale magistraților, DNA, Înalta Curte, CSM au găsit numeroase defecte, în vreme ce premierul Ponta spune că nu-i dracul așa de negru.  

 

Brînduşa Armanca
Totul la vedere

La 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod Penal și, o dată cu el, Codul de procedură penală.

Codurile au fost modificate în legislatura trecută, dar imperfecțiunile au sporit după ce actualii guvernanți le-au mai schimbat, pe ici-pe colo, prin punctele esențiale.

Promulgată de președintele statului, legea a permis aplicarea CP imediat, fără modificări, deși Ministerul Justiției promisese să corecteze câte ceva, prin Ordonanță de urgență.

Cele mai mari îngrijorări le-au produs eliberarea unui număr mare de deținuți prin aplicarea legii mai favorabile, anularea interceptărilor fără ca cel vizat să aibă deja un dosar de urmărire, prescrierea unor pedepse, dar și lipsa unor norme de competență pentru instanțe, ceea ce creează haos.

O primă Ordonanță de Urgență a scos prevederile de presiuni asupra justiției din art. 276. Alte ordonanțe se pregătesc, dar nu e sigur că ele vor fi cele așteptate.

Lămuriri vor veni de la invitata emisiunii, Lidia Barac, profesor de drept penal, președinta Curții de Apel Timișoara.

Despre invitat

Prof.univ. Dr. Lidia Barac, președinta Curții de Apel Timișoara, profesor de drept penal la Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad. A fost Secretar de Stat la Ministerul Justiției în mandatul lui Cătălin Predoiu. Autoare a mai multe lucrări de specialitate ca: Management juridic, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, Drept penal. Partea specială, Editura Augusta, Timişoara, 2005, Drept penal. Partea generală, Editura Augusta, Timişoara, 2005, Elemente de Teoria Dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, Constantele şi variabilele dreptului penal, Editura All Beck, Bucureşti, 2001 ș.a.

Emisiunea "Totul la Vedere" este difuzată pe TVR Timişoara joi 6.02.2014 la ora 19.00 (cu reluare vineri 7.02.2014 la ora 10.00).

19:00 ACTUAL REGIONAL – direct (R)

(Reluare)

20:30 Selfie

 
Bucova: mirosul naturii, povești încă nespuse. Și Via Transilvanica

Sâmbătă, 4 mai, de la ora 15:45, la TVR Timișoara, vă invităm la o ediție de primăvară la "Drumuri aproape".

Ioan Fernbach, invitat la

Ioan Fernbach, invitat la "Spirit și credință"

publicat: marţi, 30 aprilie 2024

Despre maestrul Ioan Fernbach și despre multe altele vom vorbi în ediția specială a emisiunii "Spirit și credință" din 1 mai, de la ora 16:45, la ...

Luni, 6 mai, de la ora 13:00, urmărim o ediție "Timișoara de Poveste" despre Palatul Episcopal Ortodox. Realizator - Ioana Achim Surugiu

 

#tvrtimisoara