loader

Unfold Motion – compania care promovează dansul contemporan în vestul țării

Unfold Motion este singura companie de dans contemporan din Timișoara și a fost înființată în 2013, de către Lavinia Urcan.

 

Roxana Morun
Selfie

Povestea Laviniei nu a avut de la început legatură cu dansul, însă, la un moment dat, lucrurile au început să prindă contur.

Născută la Ploiești, Lavinia Urcan a absolvit Facultatea de Relații Internaționale și Studii Culturale Europene, din cadrul Universității București Universității București și are un masterat în Managementul Proiectelor în cadrul SNSPA București.

În anul 2015 a absolvit facultatea de Coregrafie și Dance Performance, din cadrul Universității Middlesex, Londra, cu calificativul ”First Class Honor”.

În prezent aceasta este coregraf și director artistic al Unfold Motion. Compania a colaborat cu artiști din diverse domenii: dans, teatru, muzică, design și arte vizuale. Unfold Motion este implicată activ pe scena culturală din Timișoara și din țară.

Experiența și aportul creativ al companiei contribuie la rețeaua culturală a orașului și se îndreaptă către experiențe culturale cât mai vaste.

Spectacolul PLANET DANCE, pe care membrii companiei îl pregătesc, vrea să aduca dansul contemporan mai aproape de publicul larg.

Emisiunea "Selfie" se difuzează sâmbătă 31 martie, de la ora 17.30, la TVR Timișoara (cu reluare duminica 1.04.2018, de la ora 12.00).

Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv.



 

 

7:00 Istorii ascunse

7:30 Actual Regional

 
Mehadia: O poartă a istoriei și un punct de răscruce | VIDEO

Mehadia, o localitate pitorească situată strategic la confluența unor importante rute comerciale și militare, se revelează ca un veritabil tezaur ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

Vă propunem o ediție "România în bucate", realizată de colegii de la TVR Timişoara, difuzată luni, 24 august, la TVR2.

 

#tvrtimisoara